Membrii Comisiei „Pre-Vetting” au explicat cum va decurge procedura și care vor fi etapele de evaluare a candidaților la funcțiile de membri ai organelor de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor

  • 16 Iunie 2022 13:54
Membrii Comisiei „Pre-Vetting” au explicat cum va decurge procedura și care vor fi etapele de evaluare a candidaților la funcțiile de membri ai organelor de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor

Cum va decurge procedura și care vor fi etapele de evaluare a candidaților la funcțiile de membri ai organelor de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor – Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) au explicat astăzi membrii Comisiei „Pre-Vetting”, în cadrul unei conferințe de presă.

Ne dăm seama cât de important este acest proces de evaluare în contextul consolidării independenței, imparțialității și eficacității sistemului de justiție din Republica Moldova, dar și necesitatea de a spori credibilitatea sistemului de justiție pentru poporul Republicii Moldova”, a spus Herman von Hebel, președintele Comisiei.

El a menționat că misiunea Comisiei este de a se asigura că doar acei candidați sunt eligibili pentru organele de autoadministrare care îndeplinesc cele mai înalte standarde de integritate financiară și etică.

Comisia va evalua atât candidații pentru funcția de membru în Consiliile Superioare ale Magistraturii și Procurorilor, cât și membrii familiei acestora și persoane apropiate. Va fi evaluată integritatea acestora și din punct de vedere al eticii profesionale și din punct de vedere al integrității financiare, a explicat membra Comisiei, Tatiana Răducanu. Evaluarea propriu-zisă a candidaților ar urma să înceapă la începutul lunii august iar audierile vor fi publice.

„Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei și Regulamentul de evaluare au fost elaborate de Comisie. Aceste regulamente vor asigura un proces echitabil și transparent pentru toți candidații. Beneficiem de sprijinului diverșilor experți cu o vastă expertiză în alte exerciții de vetting și pre-vetting”, a subliniat Tatiana Răducanu, membru al Comisiei.

Procesul de evaluare se va efectua pe etape. Prima va fi organizată pentru candidații la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Concomitent, comisia va solicita de la autoritățile publice și private, bănci și alte instituții, informații relevante cu privire la candidați pentru a formula un tablou general al profilului acestora.

Chestionarele  vor fi transmise și candidaților pentru funcția de membri ai Consiliul Superior al Procurorilor, a menționat Tatian Răducanu.

Fără o reformă puternică în justiție, va fi greu de reformat orice domeniu, a subliniat membra Comisiei, Nona Țoțoria.

Comisia „Pre-Vetting” este responsabilă de evaluarea independentă a candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor. Comisia de evaluare, compusă din experți naționali și internaționali,  va analiza averile candidaților la CSM și CSP și ale persoanelor apropiate lor, proveniența acestora, precum și veniturile și cheltuielile candidaților. Procesul de evaluare se va încheia pe 31 decembrie.



Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău