Medvedciuk a criticat dur afirmațiile lui Zelenski referitoare la lucrurile comune pe care le au Ucraina și Rusia

  • 03 Mai 2019 16:52
Medvedciuk a criticat dur afirmațiile lui Zelenski referitoare la lucrurile comune pe care le au Ucraina și Rusia

Președintele ales al Ucrainei, Vladimir Zelenski, se înșeală când declară că din ce aveau în comun Ucraina și Federația Rusă a mai rămas doar frontiera, este de părere Viktor Medvedciuk, președintele Consiliului Politic al Partidului "Platforma de opoziție - Pentru viață" din Ucraina, scrie Rador.

"Declarația lui Zelenski, potrivit căreia 'din ce aveau în comun Federația Rusă și Ucraina a rămas doar un singur lucru: frontiera de stat, 2295 de kilometri și 400 de metri' constituie o eroare profundă și nu corespunde realității", a declarat Medvedciuk, citat de serviciul său de presă. 

Istoria milenară, rădăcinile slave comune, credința ortodoxă, cultura și limba, victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei sunt elementele care unesc Rusia și Ucraina, are convingerea politicianul ucrainean. "Dacă domnul Zelenski nu știe acest lucru, nu vrea să audă sau s-a hotărât să renunțe la acestea, mergând pe drumului președintelui (în exercițiu - n. trad.) Poroșenko, pot spune un singur lucru: îmi parte foarte rău.

Îmi pare rău de ucraineni. Multora le va fi ciudă dacă se va dovedi că au dat vrabia din mână pe cioara de pe gard", a arătat Medvedciuk.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:1,54 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău