Medicul oncolog Nicolae Pînzari a fost răpus de COVID-19
-
17 Decembrie 2020 11:51
Nicolae Pînzari avea 54 de ani, iar din anul 1997 activa ca medic oncolog în secția Proctologie a Institutului Oncologic, pe care în ultimii ani o conducea. Acesta făcuse o formă gravă de Covid-10, fiind internat la Spitalul Clinic Republican. Medicul suferea și de alte boli, scrie Sanatateinfo.md.
Potrivit sursei citate, Nicolae Pînzari era doctor în științe medicale, chirurg oncolog proctocog și șeful secției Proctologie. În perioada anilor 2015-2019 a fost președintele Comitetului Sindical al Institutul Oncologic.
Despre decesul medicului a anunțat administrația Institutului Oncologic pe pagina de Facebook.
„A încetat din viață colegul, prietenul, omul, chirurgul oncolog NICOLAE PÎNZARI. Suntem triști, iar în sufletele noastre este o durere fără margini. Mai avea atâtea de realizat pe lumea aceasta. Dumnezeu să-l așeze în loc special, de unde să ne vegheze pe noi, cei ce l-am iubit și prețuit”.