Și-ar dori mai mult timp pentru ... a analiza la rece deciziile luate rapid, în „zona roșie” a spitalului, dar și pentru a se bucura de viața din afară, care cândva era atât de plină.

Asistentele medicale, echipate corespunzător, sunt de veghe șase ore în „zona roșie”

În cele 24 ore de tură, Ion Ciobanu merge repetat în blocul izolat în care sunt tratate persoanele care au contractat noul coronavirus pentru a examina pacienții și pentru a efectua diverse manevre medicale. Tot de atâtea ori e nevoie să se echipeze din cap până în picioare și apoi să se debaraseze atent de fiecare articol.

„Procesiunea” îmbrăcării echipamentului de protecție este ca un ritual: halat, mănuși. Încalță două perechi de botoși de protecție impermeabili, lungi până la genunchi. Pe cap pune o ,,basma” specială din material protector, iar la nas - lipici din construcție, astfel ca cele două straturi de măști să fie mai „prietenoase” și să nu adâncească brazdele deja existente. Pune și ochelarii, pe care îi spală cu detergent de vase, „ca să nu transpire”. E zăpușeală mare.

La o temperatură de peste 30 grade Celsius, tot acest înveliș protector împovărează: „Rezistăm pentru că altă ieșire nu-i, în spatele nostru nu-i nimeni. Timpul de afară desigur e istovitor de cald pentru noi medicii, și mai ales pentru asistentele medicale, care petrec chiar și șase ore în acest echipament. Disconfortul e groaznic. Suntem încorsetați în straturi, transpirația curge șiroaie, iar paharul cu apă ne așteaptă răbdător ore în șir și tot nu mai ajungem la el.”

Echipat, medicul deschide ușa cu inscripția „Interzis” și examinează pacienții aflați în grija sa: „Virusul afectează sistemul imun, nu doar plămânii, ci și inima, rinichii, creierul, toate organele suferă, mai ales la bolnavii critici, cu maladii concomitente.”

Medicul ne arată cum funcționează ventilatorul, adus de curând la spital, grație unei donații a Elveției și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Din 10 aparate procurate, unul a ajuns la Căușeni, unde e mare nevoie de el*: „Terapia cu ajutorul ventilatorului este aplicată pacientului, atunci când dezvoltă o insuficiență respiratorie cu deficit de oxigen, care nu poate ajunge în organe vitale precum creierul, rinichii, ficatul, și în acest moment pacientul nu poate rezista, dacă nu este ajutorul nostru și al acestui echipament esențial.”

Ion Ciobanu, absolvent al școlii medicale din Bender și ulterior al Universității de Medicină din Chișinău, are experiență de peste 35 de ani în domeniul medical și profesează „la periferie”, după cum spune el, acolo unde orice criză de sănătate se resimte mai acut, pe fundalul insuficienței de personal: „Noi suntem într-un spital raional, suntem mai puțini medici ca la un spital republican și dacă ne-am îmbolnăvi mai mulți la un moment dat, am risca să ne sistăm activitatea.”

„Am pierdut simțul timpului și al pericolului”

Această presiune permanentă de a rămâne în siguranță, în inima „zonei roșii” a spitalului, e greu de suportat uneori, ne mărturisește Maria Grițcan, asistentă medicală superioară la spitalul raional din Căușeni: „O zi de muncă până la pandemie era ca o zi simplă de muncă, dar după e deja un coșmar, cu o frică mare de a nu ne infecta, de a nu infecta pe cei dragi nouă, de a nu duce infecția mai departe. Sperăm că lucrurile se vor întoarce la normal. Sperăm, dar și credem. Sperăm că oamenii să fie mai buni, mai corecți și să respecte igiena”.

Și Ion Ciobanu vorbește deschis despre stările emoționale prin care a trecut: „În sânge avem imunitate deja la perioadele stresante, dar acest val de pacienți chiar ne-a afectat, deoarece este o infecție nouă, ceva nou și necunoscut, iar necunoscutul provoacă unele sentimente de neclaritate, neliniște.”

Anxietatea a provocat însă o stare de mobilizare generală și în final de acceptare a situației: „La început a fost o stare de frică, sigur că te gândeai la un moment dat că și tu poți fi infectat și ce vei face. Pe parcurs așa de tare am fost luat de valul acesta de pacienți, că am pierdut (zâmbește) simțul timpului și al pericolului. Practic la un moment dat parcă m-am liniștit sufletește.”

Acum, cea mai mare preocupare a personalului medical și auxiliar al spitalului din Căușeni e să reușească să îi ajute pe toți pacienții, din toate secțiile, care sunt arhipline: „Noi practic ne înecăm în acești bolnavi, nu avem locuri disponibile, avem și o mulțime de pacienți care nu au infecția COVID-19, cu alte patologii, care tot au nevoie de ajutorul nostru.”

În perioada când nu e la spital, ar vrea să îi rămână timp pentru lecturi, însă epuizarea își spune cuvântul: „Cum încep să citesc, adorm.”

„Viața era frumoasă în afara spitalului, numai că, la acest moment suntem legați de spital. Am anumite hobby-uri, preferințe. Ca să-mi scot stresul din turele de serviciu, fac sport, alerg în aer liber, merg la sală, ascult muzică, comunic cu prietenii. Acum toate acestea au rămas în trecut”, oftează medicul, care deja nu mai ține contabilitatea orelor de gardă.

„La multă lume li s-a părut o glumă”

Spitalul raional din Căușeni a fost primul de acest nivel încadrat în acordarea asistenței medicale pentru pacienții cu COVID-19. La 28 martie, rutina spitalului a devenit cu totul alta, își amintește Alexandru Cojocaru, directorul spitalului: „Am efectuat o analiză a încăperilor unde putem amplasa pacienții, am făcut traseul și am pornit să muncim.”

La momentul interviului (sfârșitul lui iunie 2020), 39 din 40 de paturi disponibile pacienților cu COVID-19 erau ocupate. 3 persoane se aflau în secția terapie intensivă, dintre care două – conectate la aparate de ventilare mecanică.

194 de persoane s-au tratat de COVID-19 la Căușeni, unii pacienți în stare gravă fiind transferați la Chișinău, în urma complicațiilor, spune Alexandru Cojocaru.

Pe holul spitalului, l-am întâlnit pe Valerii Ursati, medic obstetrician-ginecolog, tratat recent de COVID-19 și revenit la muncă: „Poate că la multă lume li s-a părut o glumă, dar este o chestiune foarte serioasă, fiindcă am trecut și eu prin această maladie, m-am tratat în spitalul nostru în secția de boli infecțioase și am văzut ce prezintă. Soția tot a fost bolnavă și s-a tratat și ea.” Acum, după tratament și cele 14 zile de autoizolare de după externare, spune că termenul de „responsabilitate” are altă greutate: „Sunt mult mai atent, mă protejez și mai mult ca înainte și îndemn pe toți oamenii să fie vigilenți.”

„Chiar ne pare rău că unii oameni nu cred că este așa infecție, când noi aici ne luptăm cu ea, iar unii colegi de-ai mei n-au fost câte două luni acasă, fiind non-stop în spital, unii dintre ei. Eu spre exemplu am fost o lună în carantină în spital, timp în care nu mi-am văzut familia. Pentru toți noi, oamenii care iubim libertatea, asta a fost greu de suportat, dar a fost necesar”, afirmă reanimatologul Ion Ciobanu.

„Unicul lucru pe care mi-l doresc tot timpul este să fiu mai atent, să am grijă să nu mă infectez, să fiu sănătos, ca să pot ajuta cât mai mulți oameni”, conchide el.