Mecanismul Montevideo va propune în curând trei persoanlități internaționale pentru soluționarea crizei din Venezuela
-
19 Februarie 2019 11:04
Mecanismul Montevideo, propus de Uruguay, Mexic și Comunitatea Caraibelor (CARICOM) pentru soluționarea crizei din Venezuela, pregătește trimiterea la Caracas a trei personalități internaționale, în scopul identificării unei soluții pașnice, a declarat luni președintele uruguayan Tabaré Vázquez, relatează marți EFE, potrivit Agerpres.
Demersul urmărește implicarea secretarului general al Secretariatului-General Iberoamerican (SEGIB), Rebeca Grynspan, a fostului ministru de externe mexican Bernardo Sepulveda și a fostul șef al diplomației din Ururguay, Enrique Iglesias. ''Sunt trei personalități i remarcabile, care nu pot fi suspectate de intenții politice și care sunt în căutarea unui rezolvări pașnice și democratice", a declarat Vazquez pentru presă, cu ocazia participării la Consiliul de Miniștri din Durazno, oraș situat în centrul Uruguayului.
Cele trei personalități au fost deja propuse pentru îndeplinirea sarcinilor de mediere în cadrul mecanismului Montevideo, o inițiativă în patru etape - dialog imediat, negociere, acorduri și punere în aplicare - prezentată pe 6 februarie.
Totodată, pe 7 februarie a avut loc al Montevideo prima întâlnire a Grupului Internațional de Contact pentru Venezuela (GIC), din care fac parte UE, Germania, Spania, Franța, Italia, Portugalia, Olanda, Marea Britanie, Suedia, Bolivia, Costa Rica, Ecuador și Uruguay. Declarația CIG convenită la acea dată menționează organizarea imediată de noi alegeri prezidențiale în Venezuela.
Mexic nu s-a asociat acestui demers, argumentând că prin mandat constituțional nu poate sprijini intervenția politică în alte țări. Însă în opinia președintelui Uruguayului, declarația GIC și mecanismul Montevideo nu constituie abordări divergente, deoarece ambele inițiative urmăresc utilizarea căii dialogului și a păcii în criza venezueleană.
Vázquez a reamintit, de asemenea, că în această săptămână GIC va trimite în Venezuela un grup de experți pentru o vizită tehnică.
Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, și-a exprimat luni speranța ca această delegație să aibă contacte cu toate părțile relevante, cu intenția clară de a pregăti și a crea spațiul necesar soluționării democratice și pașnice a crizei, prin organizarea de noi alegeri prezidențiale. Miniștrii statelor UE participanți la reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles au discutat despre pregătirea misiunii tehnice a CIG la Caracas și au condamnat decizia guvernului venezuelean, care nu a permis duminică unei delegații de europarlamentari să pătrundă în Venezuela.