MEC a lansat înscrierile pentru a treia ediție a Marii Dictări Naționale. Dan Perciun: „Limba română ne unește dincolo de granițe”
-
18 August 13:19

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat înscrierile pentru cea de-a treia ediție a Marii Dictări Naționale, cel mai amplu exercițiu colectiv de scriere din Republica Moldova. Evenimentul, organizat sub egida Președinției Republicii Moldova în contextul Zilei Limbii Române, va avea loc pe 31 august, începând cu ora 9:00, în Piața Marii Adunări Naționale.
Ministrul Educației, Dan Perciun, a evidențiat că evenimentul este mai mult decât o competiție, este o sărbătoare a unității, la care sunt invitați toți cei care iubesc limba română.
„Limba română ne unește dincolo de granițe și ne amintește că avem rădăcini și valori comune. Vă îndemn să vă înscrieți, să veniți cu familia, cu colegii, cu prietenii și să transformăm Piața Marii Adunări Naționale într-o mare sală de clasă în aer liber. Pe 31 haideți să scriem împreună cu inima și cu mintea povestea frumoasă a limbii române ca semn de unitate, respect și mândrie națională”, a declarat el.
Textul dictării va fi făcut public în dimineața concursului. Cele mai bune rezultate vor fi premiate într-un eveniment festiv organizat de Ministerul Educației în luna septembrie.
Înscrierea se face printr-un formular disponibil pe pagina oficială a ministerului, iar termenul limită este 27 august. Participarea este posibilă doar în baza înregistrării prealabile.