Măsurile de susținere a cadrelor didactice și agricultorilor, aprobate în primă lectură

  • 10 Septembrie 2020 18:18
Măsurile de susținere a cadrelor didactice și agricultorilor, aprobate în primă lectură

Proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative care prevede acordarea susținerii cadrelor didactice, producătorilor agricoli, altor categorii de angajați și angajatori, în condițiile efectelor economice ale COVID-19 și secetei a fost aprobat în lectură întâi de Parlament, transmite IPN.

Au fost votate modificările la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Acestea prevăd că pentru perioada primului semestru al anului de studii 2020-2021 nu se limitează volumul activității didactice desfășurate de cadrele didactice, inclusiv cu funcții de conducere. Prevederile vor viza peste 3 900 de cadre didactice din instituțiile de educație timpurie, învățământ primar, gimnazial, liceal și extrașcolar.

Astfel, în cazul insuficienței de cadre, conducătorii instituțiilor de învățământ pot stabili cadrelor didactice un volum maxim de lucru de până la 1,5 norme didactice, iar pentru cadre didactice din învățământul artistic – până la 2 norme. Cadrele didactice cu funcții de conducere vor avea dreptul la până la 0,5 din norma didactică.

Proiectul prevede și măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative. Acestea se referă la instituirea unor condiții favorabile în procesul de aplicare la Programul de subvenționare a dobânzilor și la Programul de rambursare a Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) pentru producătorii agricoli afectați de secetă și alte condiții climaterice nefavorabile.

Astfel, urmează a fi subvenționată dobânda achitată, începând cu 1 mai 2020, indiferent de perioada de contractare a creditelor. Suma TVA pasibilă rambursării va constitui suma cumulativă a impozitului funciar achitat pe anul 2020 și a impozitelor salariale pentru perioada care corespunde celei de rambursare a TVA. Soluțiile propuse țin cont de inițiativele identificate în consens de grupul de lucru pe platforma parlamentară cu participarea tuturor fracțiunilor.

De asemenea, urmează a fi instituit moratoriul, până pe 31 decembrie 2020, asupra controalelor fiscale la producătorii agricoli de secetă.

Totodată, proiectul prevede substituirea suportului unic de 16 mii de lei pentru lucrătorii medicali și angajații MAI, infectați cu COVID-19 la locul de muncă, cu măsuri care ar avea caracter permanent. Parlamentarii au votat proiectul legii în prima lectură, cu condiția că în redacția finală a legii, indemnizația unică de 16 mii de lei va fi menținută.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
14,4
Cer senin
Umiditate:92 %
Vint:5,66 m/s
Thu
14
Fri
13
Sat
14
Sun
14
Mon
14
Arhivă Radio Chișinău