Măsuri speciale de protecție a păsărilor pe pilonii Liniei Electrice Aeriene Vulcănești – Chișinău

  • 06 Octombrie 2023 11:10
Măsuri speciale de protecție a păsărilor pe pilonii Liniei Electrice Aeriene Vulcănești – Chișinău

Circa 370 de cuiburi pentru păsări urmează a fi instalate pe stâlpii Liniei Electrice Aeriene 400 kV Vulcănești – Chișinău. Măsura are drept scop conservarea anumitor specii de păsări, care se află sub protecția statului și sunt incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova.

Astfel, Republica Moldova va prelua experiența României și a altor state cu privire la instalarea cuiburilor pe liniile electrice de înaltă tensiune.

De menționat că procedura de instalare a cuiburilor este una specială, ele urmând a fi atașate la o înălțime de aproape 40 de metri, iar pe cablurile adiacente se montează teci izolante, cu scopul de a proteja păsările împotriva electrocutării.

Măsura respectivă de izolare a cablurilor va ajuta astfel, atât la reducerea frecvenței întreruperilor în alimentarea cu energie electrică, cât și la reducerea mortalității în rândul șoimilor și altor specii de păsări, în special răpitoare, care se află sub protecția statului și au statut special de protecție conform Directivei  Consiliului Europei 79/409/CEE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice  și  tratatelor internaționale în domeniul biodiversității, la care Republica Moldova este parte.

Cuiburile vor fi atașate în pilonii din următoarele localități: Balabanu – Vulcănești, Taraclia – Balabanu, Dimitrovca – Borocani și zona Brăila – Lipoveni.

Inițiativa dată face parte dintr-un amplu program de implementare ce va permite Î.S. Moldelectrica sa obțina certificatul de calitate ISO privind „Sistemul de management al mediului”

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău