Astfel, la 28 iunie 1940 Uniunea Sovietică smulgea, printr-un ultimatum adresat României, Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herța, teritorii ale statului român.

Foamete, deportări, colectivizare forțată, frică, deposedarea de avere, pierderea identității, intimidare – prin acest calvar au avut de trecut zeci de mii de familii.

Deși astăzi rămân tot mai puțini martori oculari ai acelor evenimente, mărturiile lor ne fac să ne aducem aminte de ororile unor ideologii dezumanizate. Opiniile unor bătrâni din Mihaileni Râșcani – Petru Pântea de 95 ani și Ana Gheorghiță, de 80 ani au fost adunate de reporterul Alina Rusu:

Ana Gheorghiță: “Tata când s-a întors din război a nimerit în concentrare. Au fost duși să-și sape mormântul…Naș Cozma Moscalu avea o mașină care se numea „parovic” (mașina de treierat cu aburi). Era fratele bunicii și ne mai ajuta din când în când. Noi nu știm cum a fost el deportat. Era o noapte groaznică. Toți tremurau de frică. Cineva l-a ajutat ca el să se salveze, să nu fie dus unde i-au dus pe alții.

Încuiam ușa de la tindă cu scară. În cotruță avea mama mămăliguță. A intrat un tânăr. A împins ușa, iar noi, eram mici, am început a răcni. El nu ne-a făcut nimic, s-a dus la cotruță, a luat mămăliga și aplecat, nu ne-a făcut nimic rău”.

Petru Pântea: „Am fost la război și când m-am întors înapoi am nimerit în foamete. Mâncau bieții oameni miez de răsărită. Știți? Răsărita are băț și scoteau bieții oameni miezul din acel băț și mâncau. Greu era. La primărie îi strângeau și le adunau acolo. Adunau grâu, răsărită, tot ce aveau și le luau. Era comisie pusă în sat și apoi se ducea și dacă aveau popușoi, răsărită, le luau. Ferească Dumnezeu, prăpăd era. Mai bine rămâneam la armată!”