Afirmația, atribuită fie lui Mark Twain, fie predicatorului londonez din secolul XIX, Charles Haddon Spurgeons, a fost patentată cu mult înainte de apariția rețelelor sociale și a știrilor în flux continuu, menționează Rador.

Dar un nou studiu realizat de MIT a constatat că știrile false se răspândesc mult mai rapid pe Twitter decât cele autentice și totodată ajung la o audiență mult mai largă, rezultat pe care cercetătorii îl consideră ca fiind „foarte înspăimântător”.

O analiză a știrilor postate între 2006 și 2017 a ajuns la concluzia că știrile false au o probabilitate cu 70% mai mare de a fi transmise din nou pe twitter, față de articolele care prezintă fapte autentice. De asemenea, știrile reale ajung la 1.500 de oameni într-un interval de timp de șase ori mai lung decât relatările trucate.

Deb Roy, care a fost cercetător șef la departamentul media al Twitter din 2013 până în 2017 iar acum este profesor asociat de arte și științe media la MIT, a spus că echipa lui a simțit „ceva între surprindere și uimire” în privința noilor descoperiri.
Cercetătorii au început studiul după ce dr Soroush Vasoughi de la MIT a remarcat o serie de informații false postate după atentatul de la Maratonul din Boston, din 2013.

Unele tweet-uri afirmau că o fetiță de opt ani, care alergase în amintirea victimelor atacului armat din Sandy Hook, a fost ucisă, deși copiii nu au voie să participe la aceste curse. O altă istorie spunea că prietenul unei femei ucise intenționa să o ceară în căsătorie. „Mi-am dat seama că o bună parte din ceea ce citeam pe mediile de socializare erau zvonuri”, spune dr Vasoughi. „Erau știri false”.

Pentru a afla dacă aceste știri false erau diseminate cu rapiditate mai mare, echipa a folosit arhiva Twitter pentru a stabili traseul a aproximativ 126.000 de cascade (sau arbori de rețea) de articole reale sau fictive din domeniul politicii, legendelor urbane, afacerilor, terorismului, științei, divertismentului și catastrofelor naturale.

Dintre știrile false, una afirma ca boxerul Floyd Mayweather a purtat o eșarfă musulmană pentru acoperirea capului, la un miting al lui Donald Trump, iar alta arăta că un văr decedat al lui Trump și-a folosit necrologul pentru a-i îndemna pe oameni să voteze împotriva președintelui.
Una din știrile adevărate o cita pe Michelle Obama, conform căreia Casa Alba a fost construită de sclavi, iar alta prelua declarația lui Hillary Clinton că managerii de fonduri de investiții hedge fac bani mai mulți decât toți educatorii de gradiniță luați la un loc.

Aceste știri au ajuns la trei milioane de oameni și au fost redistribuite prin tweet cam de 4,5 milioane de ori.

Profesorul Sinan Aral, de la Sloan School of Management de la MIT, a adăugat: „Am constatat că neadevărurile ajung mult mai departe, mai rapid, mai în profunzime și mai extins decât adevărul, din toate categoriile de informații, iar în multe cazuri, cu un ordin de magnitudine”.

Echipa cercetătorilor a fost de asemenea surprinsă să descopere că propagarea informațiilor false nu se datorează unor „bots” care sunt programate pentru a disemina povești denaturate, ci se datorează oamenilor „intrigați de noutate”.

„Știrile false prezintă un caracter mai mare de noutate și există o probabilitate mai mare ca oamenii să împărtășească informații noi”, a adăugat profesorul Sinan Aral, de la Școala de management Sloan a MIT.

„Pe rețelele sociale, oamenii pot beneficia de atenție dacă sunt primii care distribuie o informație anterior necunoscută – dar posibil falsă. Oamenii care împărtășesc informații noi sunt considerați ca fiind cunoscători”.

Pe de altă parte, există și un profil emoțional diferit în cazul celor două tipuri de știri.

„Oamenii răspund la știrile false cu surprindere și dezgust, în timp ce informațiile reale au generat răspunsuri caracterizate la modul mai general de tristețe, anticipare și încredere.”

Studiul arată că deși oamenii transmit deliberat știri false, mulți o fac fără să știe că este vorba de informații denaturate, ceea ce sugerează că fenomenul nu este determinat pur și simplu de o intenție rea. Studiul a fost publicat în jurnalul Science.