Marina Tauber a obținut în judecată dreptul de a părăsi țara

  • 14 Noiembrie 16:17
Marina Tauber a obținut în judecată dreptul de a părăsi țara

Deputata Marina Tauber, care este cercetată penal, poate părăsi țara în perioada 14-21 noiembrie. O decizie în acest sens a fost emisă de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, și, potrivit magistraților, încheierea nu poate fi supusă nici unei căi de atac, transmite IPN.

La mijlocul lunii august, Marina Tauber a fost obligată să nu părăsească țara timp de 60 de zile. Măsura preventivă fusese emisă de instanță în dosarul cu privire la finanțarea ilegală a partidelor politice sau a campaniilor electorale, în care deputata are statut de învinuită. Atunci deputata declara că avea planificată o deplasare în Federația Rusă, iar această ședință de judecată a fost una spontană, pentru a o împiedica să plece.

Recent procurorul general, Ion Munteanu, a declarat că deputatei Marina Tauber îi sunt înaintate câteva capete de acuzare. Este vorba despre falsificarea rapoartelor cu privire la finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, acceptarea finanțării din partea unui grup criminal organizat, precum și amestecul în înfăptuirea justiției. Potrivit lui, urmărirea penală a durat pe parcursul lunilor ianuarie 2022-iunie 2023. Au fost expediate în instanța de judecată 67 de volume, însoțite de un rechizitoriu de 350 de pagini. Până în prezent, au avut loc 63 de ședințe.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
-2,26
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:3,09 m/s
Sat
-0
Sun
2
Mon
3
Tue
8
Wed
7
Arhivă Radio Chișinău