Marea Britanie | Număr crescut de spitalizări din cauza vătămărilor suferite în activități populare pe timpul lockdown-urilor 2020-2021

  • 03 Ianuarie 2022 19:12
Marea Britanie | Număr crescut de spitalizări din cauza vătămărilor suferite în activități populare pe timpul lockdown-urilor 2020-2021 Foto: gripped.com

Mii de persoane au necesitat asistență medicală spitalicească în urma vătămărilor suferite după ce au desfășurat activități populare în perioadele de lockdown din anii 2020 și 2021 în Marea Britanie, potrivit unor date statistice, informează luni DPA și PA Media, citate de Agerpres.

În timp ce Marea Britanie se confrunta cu lockdown-uri succesive și cu restricții, oamenii s-au implicat mai mult ca înainte în activități de bricolaj, au achiziționat noi animale de companie sau au petrecut mai mult timp în parcuri și grădini.

Potrivit datelor referitoare la internările în spital pe teritoriul Angliei, nu toate aceste activități au fost însă benefice pentru practicanți întrucât mii de persoane au avut nevoie de spitalizare, potrivit unei analize realizate de agenția de presă PA.

Datele, colectate de NHS Digital pentru perioada 2020-2021, arată că peste 5.600 de persoane au avut nevoie de spitalizare după ce au utilizat scule electrice, iar peste 2.700 au fost internate în urma unei accidentări cu o unealtă manuală cum ar fi un ciocan sau fierăstrău.

Un număr de 349 de persoane au fost internate după ce s-au rănit cu o mașină de tuns iarba.

Peste 5.300 de persoane au avut nevoie de îngrijiri spitalicești după ce au căzut de pe echipamentele de la terenurile de joacă.

În timp ce vârsta medie a acestor pacienți a fost de doar nouă ani și jumătate, au existat și părinți și bunici care au încercat să se cațere, iar drept urmare, zeci de persoane cu vârsta peste 30 de ani au fost internate după ce au căzut de pe echipamente de la locul de joacă, printre care și opt persoane cu vârsta de peste 90 de ani.

Un număr de 962 de persoane au avut nevoie de internare în urma rănilor căpătate după ce s-au urcat în copaci.

Un număr semnificativ de persoane a achiziționat animale de companie întrucât și-au dat seama că vor petrece mai mult timp acasă. Pentru unii dintre aceștia însă, bucuria nu a fost conforma așteptărilor, iar 7.386 de persoane au fost internate în spitalele din Anglia după ce au fost mușcate sau atacate de câini.

Mușcăturile de șobolan au cauzat 47 de internări, iar 60 de persoane au fost spitalizate după ce au intrat în contact cu păianjeni veninoși.

Patru persoane au avut nevoie de internare după ce au venit în contact cu scorpioni, iar o femeie de 90 de ani a fost atacată de un crocodil.

Unii britanici au încercat să-și îmbunătățească de asemenea talentele culinare.

Potrivit registrelor de internări, 2.243 au avut nevoie de spitalizare după ce au venit în contact cu untură, ulei, băuturi și alimente fierbinți.

Mulți au apreciat vremea însorită din prima perioadă lockdown-urilor, dar 153 de persoane au ajuns la spital cu arsuri solare.

Totodată ''epuizarea și mișcările extenuante sau repetitive'' au dus la 12.355 de spitalizări.

''Publicarea datelor de internare în spitale ne folosește pentru a ne reaminti diversele tipuri de accidente care pot duce la o rănire atât de severă, încât să fie necesară internarea'', a declarat un purtător de cuvânt pentru Royal Society for the Prevention of Accidents (RoSPA) pentru agenția PA.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojuranl Chișinău
Meteo Chișinău
-2,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău