Marea Britanie își extinde campania de vaccinare împotriva coronavirusului

  • 18 Ianuarie 2021 08:58
Marea Britanie își extinde campania de vaccinare împotriva coronavirusului

Marea Britanie și-a extins luni campania sa de vaccinare împotriva coronavirusului la persoanele în vârstă peste 70 de ani, în momentul intrării în vigoare a carantinei impuse tuturor noilor veniți pentru a încerca să evite importul unor noi tulpini, notează AFP, potrivit Agerpres.

Lovită de o nouă tulpină a coronavirusului care poate fi cu 70% mai contagioasă potrivit autorităților sanitare, Marea Britanie deplânge cel mai grav bilanț din Europa cu peste 89.000 de morți.

Acuzat de la începutul crizei ca a impus restricții prea târziu, apoi că le-a ridicat prea repede, ignorând avizul oamenilor de știință. guvernul lui Boris Johnson își concentrează eforturile asupra vaccinării în masă, sperând să iasă din cel de-al treilea lockdown la începutul lui martie.

De la declanșarea campaniei de vaccinare pe 8 decembrie, peste 3,8 milioane de persoane au primit prima doză de vaccin în Marea Britanie, prima țară occidentală care a început acest proces.

Până în prezent îndreptată spre grupa de vârstă de peste 80 de ani, rezidenții căminelor de bătrâni și îngrijitorii lor, precum și spre personalul medical din prima linie, vaccinarea se extinde luni.

Dacă vaccinarea primelor grupuri "rămâne o prioritate", centrele de vaccinare dispun de aprovizionarea și capacitatea necesară pentru a începe vaccinarea persoanelor "peste 70 de ani și persoanelor extrem de vulnerabile", a anunțat Ministerul Sănătății într-un comunicat.

Guvernul și-a stabilit ca obiectiv să vaccineze cele patru grupuri prioritare, circa 15 milioane de persoane, până la jumătatea lui februarie. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:77 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău