Marea Britanie dorește să pună capăt liberei circulații a muncitorilor după ieșirea din UE
-
06 Septembrie 2017 08:29
Marea Britanie dorește să pună capăt liberei circulații a muncitorilor după ieșirea sa din Uniunea Europeană (UE) și să limiteze imigrația europenilor slab calificați, potrivit unui document de lucru al guvernului de la Londra publicat marți de cotidianul The Guardian, relatează Agerpres.
'Pentru a fi considerată un atu pentru întreaga țară, imigrația nu trebuie să aducă beneficii numai imigranților, ci și profit financiar rezidenților actuali', se arată în acest document de 82 de pagini redactat în august de Ministerul de Interne.
Potrivit cotidianului britanic, ministerul avansează în acest proiect o serie de măsuri destinate să reducă sosirea migranților europeni slab calificați după Brexit.
Aceștia ar obține un permis de sejur pentru o durată de maxim doi ani, față de trei până la cinci ani pentru cei din profesii cu înaltă calificare.
Astfel, 'pe piața muncii li se va acorda preferință muncitorilor rezidenți' și se va restrânge posibilitatea pentru europeni să caute de lucru în Marea Britanie, potrivit jurnalului.
Printre alte propuneri, ce ar intra imediat în vigoare la finalul unei perioade de tranziție de cel puțin doi ani, figurează introducerea progresivă a unui nou sistem migratoriu limitând drastic dreptul cetățenilor europeni la reîntregirea familiei și obligația de a arăta un pașaport, nu o carte de identitate la intrarea în țară.
Documentul subliniază că propunerile pe care le conține trebuie să obțină aprobarea întregului guvern și că 'vor fi supuse negocierii cu UE'.