Marea Britanie | Cabinetul May a convenit să continue pregătirile pentru un eventual Brexit fără acord cu UE

  • 26 Noiembrie 2018 18:54
Marea Britanie | Cabinetul May a convenit să continue pregătirile pentru un eventual Brexit fără acord cu UE

Premierul britanic Theresa May și miniștrii din cabinetul său au convenit luni să continue pregătirile pentru eventualitatea ca ieșirea țării din Uniunea Europeană să se facă fără un acord cu blocul comunitar, a declarat purtătorul de cuvânt al șefei guvernului de la Londra, transmite Reuters.

După acordul de ''divorț'' obținut duminică la summitul UE, Theresa May se confruntă acum cu dificila misiune de a-și convinge criticii și de a obține aprobarea parlamentului britanic. 

''Cabinetul (...) a avut o discuție despre pregătirile ce au loc în eventualitatea improbabilă ca Marea Britanie să iasă fără un acord ratificat'', a declarat purtătorul de cuvânt, după ședința de luni.

''Cabinetul a convenit că guvernul să continue să acționeze responsabil prin toate acțiunilor necesare pentru pregătirea unei (ieșiri) fără un acord în martie 2019'', a adăugat el.

Theresa May va face o declarație în parlament în cursul după-amiezii, după care, la reședința oficială din Downing Street, va fi gazda unei recepții la care vor participa peste 100 de lideri ai celor mai mari companii angajatoare și de investiții din Marea Britanie.

''Ea le va prezenta rezultatul reuniunii Consiliului UE, iar ei vor avea ocazia să adreseze întrebări'', a mai indicat purtătorul de cuvânt.

Printre participanți se vor afla directori executivi din sectoarele industrial, de retail, alimentar și din serviciile financiare. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
6,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău