Marea Britanie a autorizat vaccinul Novavax, al cincilea ser aprobat în această țară

  • 03 Februarie 2022 19:11
Marea Britanie a autorizat vaccinul Novavax, al cincilea ser aprobat în această țară

Marea Britanie a autorizat joi vaccinul anti-COVID-19 Novavax, care devine astfel cel de-al cincilea ser inclus în arsenalul britanic utilizat împotriva noului coronavirus, a anunțat guvernul de la Londra, citat de AFP.

Marea Britanie, una dintre țările cele mai grav afectate de pandemia de COVID-19, cu peste 157.000 de decese asociate acestei boli, a autorizat deja vaccinurile dezvoltate de companiile AstraZeneca, Pfizer-BioNTech, Moderna și Johnson&Johnson (ser monodoză).

Autorizarea condiționată emisă joi vizează doar Marea Britanie, întrucât vaccinul Novavax a fost deja autorizat în Irlanda de Nord printr-o decizie a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) din 20 decembrie 2021.

"Sunt încântată să confirm că aprobarea vaccinului produs de laboratorul american Novavax a fost acordată, permițând accesul la cel de-al cincilea vaccin pentru a ne proteja de COVID-19", a declarat June Raine, care ocupă funcția de director general al Agenției de reglementare a medicamentelor și a produselor medicale din Marea Britanie (MHRA).

Spre deosebire de vaccinurile cu ARN mesager dezvoltate de Pfizer-BioNTech și Moderna, serul creat de Novavax utilizează o tehnologie considerată clasică, similară celei folosite pentru producerea vaccinurilor împotriva hepatitei B și a tusei convulsive, care datează de câteva decenii și sunt utilizate pe scară largă în lume.

Serul produs de Novavax este un vaccin "sub-unitar" bazat pe proteine recombinate, care declanșează o reacție imunitară, fără prezența unui virus.

Vaccinul Novavax, care se administrează în două doze la interval de trei săptămâni, a fost autorizat de MHRA pentru persoanele de peste 18 ani, în condițiile în care 84% din populația de peste 12 ani din Marea Britanie a primit deja cel puțin două doze de vaccin anti-COVID-19.

Comitetul care coordonează campania de vaccinare (JCVI) din Marea Britanie urmează să decidă felul în care vaccinul Novavax va fi utilizat în campania de imunizare din această țară, a precizat ministrul britanic al Sănătății, Sajid Javid. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
6,63
Ploaie moderată
Umiditate:82 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău