Manifestații de amploare în întreaga Germanie împotriva extremei-drepte. La Berlin au protestat circa 100.000 de oameni

  • 26 Ianuarie 11:55
Manifestații de amploare în întreaga Germanie împotriva extremei-drepte. La Berlin au protestat circa 100.000 de oameni NewsWeek.ro

Manifestații împotriva partidului de extremă-dreapta AfD au adunat, sâmbătă, zeci de mii de persoane în Germania pentru a cere „să se pună stavilă” acestei formațiuni acuzate că amenință democrația, cu o lună înaintea alegerilor legislative, notează AFP, citată de Agerpres.

Cele mai mari proteste au avut loc la Koln (vest) și Berlin, cu 40.000, respectiv 35.000 de manifestanți, potrivit poliției.

Organizatorii au estimat la 100.000 numărul persoanelor din capitala Germaniei.

În fața emblematicei Porți Brandenburg, ei au format la orele nopții „o mare de lumină pentru democrație”, cu telefoanele lor mobile, iar cu litere cuvântul „Rezistență”, au constatat jurnaliști ai AFP.

Mai multe organizații au chemat la proteste în peste 60 de orașe, cu patru săptămâni înainte alegerile din 23 februarie pentru parlamentul federal.

Potrivit sondajelor, AfD se află pe locul al doilea în intențiile de vot (cu 20%), în spatele conservatorilor din CDU/CSU (aproximativ 30%).

Mobilizarea s-a dovedit mai puternică decât era prevăzut, poliția estimând inițial o participare de 5.000 de oameni la Koln, în timp ce la Berlin erau așteptate 10.000 de persoane.

Sub sloganul „Punem stavilă!”, protestatarii au defilat pașnic purtând pancarte pe care scria „Afară cu naziștii” sau „AfD nu este alternativă”, referire al numele partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania.

Sloganurile l-au vizat și pe șeful partidului conservator CDU, Friedrich Merz, favorit pentru postul de cancelar, care susține o înăsprire radicală a politicii migratorii, unii temându-se că va fi tentat să rupă „cordonul sanitar” al partidelor politice germane ce refuză orice alianță cu AfD.

O manifestație a avut loc și la Aschaffenburg, în Bavaria (sud), unde un atac ucigaș cu cuțitul într-un parc în această săptămână, imputat unui afgan în situație ilegală, a relansat dezbaterea despre imigrație.

Aproximativ 9.000 de persoane s-au mobilizat, de asemenea, la Halle (est) unde copreședinta AfD, Alice Weidel, a ținut un discurs în cursul căruia a intervenit, prin videoconferință, miliardarul american Elon Musk.

În timpul acestei adunări au avut loc unele incidente, potrivit poliției locale care a anunțat seara deschiderea a 13 anchete penale, în special pentru rănire, lovituri, insulte și împiedicarea traficului rutier. Au fost inițiate proceduri pentru încălcarea ordinii publice împotriva a 21 de persoane care au încercat să treacă cu forța printr-un baraj rutier.

În urmă cu un an, sute de mii de persoane au ieșit pe străzile din Germania timp de câteva săptămâni pentru a protesta față de extremismul de dreapta după dezvăluirea unei reuniuni a membrilor unor cercuri identitare în care s-a discutat despre „remigrare”, expulzarea pe scară largă a străinilor și chiar a cetățenilor germani de origine străină.

De atunci, AfD revendică deschis „remigrarea”, care face parte din programul său.

„Avem nevoie de remigrare pentru a trăi în siguranță în Germania”, a insistat Weidel la mitingul de sâmbătă, potrivit AFP.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
7,24
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:5,66 m/s
Mon
9
Tue
9
Wed
8
Thu
8
Fri
9
Arhivă Radio Chișinău