Manifestări dedicate împlinirii a 131 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, la Ipotești

  • 15 Iunie 2020 12:18
Manifestări dedicate împlinirii a 131 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, la Ipotești

Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii "Mihai Eminescu" organizează, luni, manifestări dedicate împlinirii a 131 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, a anunțat, printr-un comunicat de presă, conducerea instituției de cultură din județul Botoșani, informează Agerpres.

Potrivit comunicatului, manifestările au debutat, la ora 10,00, cu un Te Deum oficiat în bisericuța familiei Eminovici de la Ipotești, urmat de o depunere de flori la bustul poetului din incinta Memorialului Ipotești.

Evenimentele ulterioare vor avea loc doar online, pe fondul restricțiilor generate de epidemia de coronavirus.

"Dată fiind starea de alertă în care ne aflăm și necesitatea luării măsurilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, activitățile se vor desfășura on-line", se precizează în comunicatul Memorialului Ipotești.

Premiul pentru traducerea și promovarea operei eminesciene unui traducător va fi anunțat pe pagina de internat a memorialului Ipotești (http://www.eminescuipotesti.ro/), acolo unde "va fi disponibilă înregistrarea textului de Laudatio și răspunsul la Laudatio". Premiul este propus de un juriu național, din care fac parte profesorul Mircea A. Diaconu (Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava), profesorul Vasile Spiridon (Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău) și profesorul Andrei Terian (Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu). Inițiat de Memorialul Ipotești în anul 2011, premiul a fost acordat, de-a lungul timpului, traducătorilor: Chiril Covaldji (Rusia) - 2011; Geo Vasile (România) - 2012; Constantin Abăluță (România) - 2013; Gisele Vanhese (Franța) - 2014; Christian W. Schenk (Germania) - 2015; Adrian George Sahlean (SUA) - 2016; Enrique Nogueras Valdivieso (Spania) - 2017; Jean-Louis Courriol (Franța) - 2018 și Ognian Stambolie (Bulgaria) - 2019.

Conducerea Memorialului Ipotești a propus publicului o retrospectivă online a Premiul pentru traducerea și promovarea operei eminesciene, dar și o retrospectivă a Premiul Național "Petru Creția".

Lecturile, sub genericul "Poeți în dialog", cu participarea poeților Nichita Danilov și Emilian Galaicu-Păun, moderate de Lucia Țurcanu, vor putea fi vizionate, de asemenea, online, pe pagina de internet a instituției.

Filmele evenimentelor vor fi disponibile și pe contul de Facebook al Memorialului Ipotești.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău