Managerul Radio România Reșița a obținut premiul pentru jurnalism

  • 18 Martie 2015 12:08
Managerul Radio România Reșița a obținut premiul pentru jurnalism

Managerul Radio România Reșița a obținut premiul pentru jurnalism. Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială a avut loc, la 17 martie, la Ateneul Român din București.

 Evenimentul s-a desfășurat în contextul Zilei Mondiale a Asistenței Sociale, iar Colegiul Național al Asistenților Sociali a răsplătit munca depusă de cei mai activi dintre asistenții sociali din România.

Laura Sgaverdea s-a implicat în ajutorarea persoanelor aflate în dificultate. În cadrul campaniei „Ajută ca să ajut” a fost renovată și dotată sala de mese a secției de pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Reșița, aflată într-o avansată stare de degradare, iar sute de persoane cu o situație materială precară au primit alimente, haine și bani.

De asemenea, au fost sprijiniți locatarii din blocul explodat de pe Aleea Vlădeasa din Reșița, pentru a se muta mai repede acasă, dar și sinistrații din Serbia, țară grav afectată de inundații. O altă campanie socială derulată de Radio România Reșița a fost „Joaca – dincolo de bariere”, inițiată în scop terapeutic și de socializare, pentru persoanele care suferă de Sindromul Down.

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
4,24
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Sun
13
Mon
13
Tue
12
Wed
13
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău