MALURI DE PRUT | Ovidiu Nahoi despre ce vrea Viktor Orban, propaganda rusă și independența reală a Republicii Moldova (Audio)

  • 13 Decembrie 2023 14:44
0%
00:00:00
00:00:00

Reuniunea Consiliului European la care ar urma să se ia decizia privind deschiderea negocierilor cu Republica Moldova și Ucraina, dar si sprijinul financiar de 50 de miliarde de euro pentru reconstrucția Ucrainei în următorii ani urmează să înceapă, pe 14 decembrie, la Bruxelles. Cu o zi înainte de la acest eveniment considerat istoric, speranțele și entuziasmul cetățenilor pare să intre într-o zonă de incertitudini, generată de opoziția premierului ungar, Victor Orban, dar și de recentele declarații ale unor oficiali de la Viena.

Premierul ungar Viktor Orban pare hotărât să blocheze prin veto începerea negocierilor de aderare cu Ucraina, decizie care ar putea afecta și soarta Republicii. Moldova.

Ce vrea de fapt Victor Orban?, l-am întrebat pe Ovidiu Nahoi, redactor-șef RFI România:

”Asta e o întrebare la care nici măcar Viktor Orban nu a răspuns foarte clar. Am văzut un discurs recent al său în care spunea că statele mai mici nu au altceva de făcut pentru a se impune în fața statelor mai mari, decât să aibă o atitudine agresivă. Pentru că în acest fel au o marjă de negociere mai mare. Este o teorie pe care Viktor Orban a expus-o într-un discurs prilejuit de aniversarea a 50 de ani de la constituirea Institutului Diplomatic Ungrar. El acolo a spus foarte clar că Ungaria se va impune, va bloca orice decizie comună care se poate bloca pentru a își impune punctul de vedere. Unii cred că la mijloc e vorba de bani. Ungaria, din cauza derapajelor de la statul de drept, /.../ are fondurile europene blocate și bugetul anual si PNRR-ul, planul de redresare post-covid. Banii Ungariei sunt blocați în acest moment. Ungaria întâmpină dificultăți economice și financiare evidente /.../. I s-a propus o deblocare, măcar parțială, de circa 10 miliarde de euro a fondurilor europene, pentru a ridica dreptul de veto. Dar se pare că fără succes. Deci nu sunt doar banii...De aici încolo se poate specula orice”, susține Ovidiu Nahoi.

Decizia Ungariei ar putea fi legată de o opțiune strategică, cu rădăcini în istorie, de încercarea de recuperare chiar, în urma agresiunii Rusiei asupra Ucrainei și acestui cataclism geopolitic, a unor pierderi teritoriale considerate nedrepte, consideră redactorul șef al Radio France Internationale România, Ovidiu Nahoi.

”Ungaria a spus că aderarea Ucrainei nu este în interesul ei național. Nu am înțeles foarte bine de ce, dar a dezvoltat, de la venirea lui Viktor Orban, o politică destul de agresivă bazându-se pe propriile minorități din statele vecine. Aici seamănă mult cu Rusia care-și bazează, în bună parte, politica agresivă pe ideea că trebuie să îi protejeze pe rușii de pretutindeni. Unde sunt ruși acolo trebuie să fie Rusia. Cam asta e ideea lor cu lumea rusă. Iată că există și o lume ungară și Ungaria a dezvoltat o politică agresivă în acest sens. Nu în plan militar, dar cel puțin economic, în planul propagandei. Și, poate, acum unii de la Budapesta, în agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, văd o șansă în prăbușirea sistemului internațional, pentru a-și duce la îndeplinire unele obiective care nu sunt spuse clar, dar sunt sugerate de guvernul ungar. Și am văzut în 2020, la marcarea a 100 de ani de la Tratatul de la Trianon, în care Ungaria a spus foarte clar că trebuie să obțină compensații pentru acel tratat pe care ea îl consideră nedrept. Până unde să meargă aceste compensații, nu ne-au spus exact. Dar ei mereu sugerează că au ceva de primit din partea comunității internaționale. Că sunt ținuți, în mod nedrept în interiorul unor granițe mult prea restrânse. Și dacă în urma unui cataclism geopolitic precum marele război, Ungaria a pierdut mult teritoriu, de ce un alt cataclism geopolitic precum agresiunea Rusiei, nu ar putea schimba cumva situația. Ungaria pare a fi în acest moment în situația de așteptare din partea Rusiei, dar și a Chinei, a acestor schimbări. Pentru ei, în prezent, Uniunea Europeană și NATO înseamnă doar un contract și nimic mai mult. În acest moment Ungaria nu mai are nimic din valorile care ne unesc și aici în Europa, și pe cele două părți ale Atlanticului, astfel încât cred că nu e vorba doar de bani în privința lui Viktor Orban. Nu există o soluție în acest moment. Se discută despre schimbarea modului de luarea a deciziilor, renunțarea la unanimitate dar și pentru asta e nevoie de unanimitate. Așa că suntem într-un cerc vicios din care nu știu cum putem ieși”, a subliniat Ovidiu Nahoi.

El s-a referit, totodată, la relațiile dintre Chișinău și București, evidențiind că independența reală a Republicii Moldova va fi atinsă atunci când toate proiectele de infrastructură energetică dintre cele două maluri de Prut, precum poduri și liniile de înaltă tensiune vor fi construite și funcționale, pe măsura apropierii de Uniunea Europeană.

Jurnalistul, care a trecut în revistă sprijinul esențial al României, în special în traversarea crizelor generate de agresiunea Rusiei în Ucraina, a avertizat asupra propagandei anti-europene care vine de la Moscova, și afectează și România.

”Propaganda rusă, care este foarte prezentă și în România spune că integrarea europeană înseamnă pierderea independenței. Nu este adevărat și cetățenii din Rep. Moldova înțeleg acest lucru. Integrarea europeană înseamnă consolidarea independenței. Nu poți fi o frunză în vânt în vecinătatea Rusiei fără nici un fel de garanții, nici economice, nici securizare. Nu se poate vorbi de independență, decât pe hârtie... Și Belarus e un stat independent, dacă este să ne uităm după dreptul internațional, a spus Ovidiu Nahoi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:92 %
Vint:3,6 m/s
Wed
1
Thu
0
Fri
0
Sat
3
Sun
5
Arhivă Radio Chișinău