Majorarea salariilor bugetarilor a fost coordonată cu FMI, susține un reprezentant al Ministerului Finanțelor

  • 02 Noiembrie 2018 15:25
Majorarea salariilor bugetarilor a fost coordonată cu FMI, susține un reprezentant al Ministerului Finanțelor Moldpres

Circa 150 de mii de angajați din sistemul bugetar vor primi salarii mai mari în urma implementării proiectului de lege privind sistemul unitar de salarizare, iar pentru asta va fi nevoie de circa 1,4 miliarde de lei.

Datele au fost prezentate de Ion Chicu, secretarul general de stat al Ministerului Finanțelor, în cadrul unui interviu oferit în exclusivitate pentru MOLDPRES.

Oficialul a afirmat că noua lege va institui un cadru unic de salarizare pentru cei circa 200 de mii de angajați din sistemul bugetar, funcționari publici, judecători și procurori.

Potrivit lui Chicu, după implementarea reformei, salariul va fi alcătuit dintr-o componentă fixă și una variabilă, iar raportul dintre acestea va constitui, în cazul majorității angajaților, 80% la 20%. Sursa citată a precizat că acest lucru va permite motivarea angajaților din sistem.

„Dacă proiectul va fi votat în noiembrie și va intra în vigoare la 1 decembrie curent, atunci de majorări vor beneficia circa 150 de mii de persoane din totalul celor circa 200 de mii. Deci nu toți vor beneficia de majorări. Costul implementării legii este 1,3–1,4 mlrd lei. Noi avem un memorandum cu Fondul Monetar Internațional. Parametrii bugetari pentru anul 2019 au fost coordonați cu Fondul, inclusiv majorarea fondului de salarizare”, a specificat Chicu.

Proiectul de lege privind sistemul unitar de salarizare se află în prezent la etapa consultărilor, iar responsabilii recepționează propuneri pentru perfecționarea acestuia. Ulterior, documentul va fi examinat de guvern, iar autorii își propun ca el să ajungă pe masa deputaților până la sfârșitul lunii curente, astfel încât să poată intra în vigoare la 1 decembrie 2018.

Secretarul general de stat de la Ministerul Finanțelor a mai adăugat că tot de la 1 decembrie curent vor fi majorate salariile a circa 45 de mii de angajați din sistemul medical. Lefurile acestora sunt acordate prin intermediul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și nu vor cădea sub incidența noii legi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora exactă, Știri
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău