Maia Sandu va renunța la calitatea de membru al PAS și funcția de președinte al formațiunii până la 20 ianuarie

  • 30 Noiembrie 2020 12:36
Maia Sandu va renunța la calitatea de membru al PAS și funcția de președinte al formațiunii până la 20 ianuarie

Președintele ales, Maia Sandu, spune că se va detașa de Partidul Acțiune și Solidaritate, pe care îl conduce, până la 20 ianuarie, așa cum prevede legea.

Își dorește să fie președintele tuturor și va depune eforturi pentru a face acest lucru. Asta, potrivit Maiei Sandu, înseamnă respect pentru toți cetățenii: și pentru cei care au votat-o, și pentru cei care nu au votat-o sau pentru cei care vorbesc limba română, găgăuză, ucraineană sau rusă, transmite IPN.

„Este un lucru primordial pe agenda mea, pentru că eu cred că, doar fiind uniți, noi o să putem să trecem peste aceste vremuri grele și, doar fiind uniți, o să putem face față provocărilor și să implementăm reformele complicate pe care trebuie să le implementăm. Să facem schimbările majore pe care trebuie să le facem, în special atunci când vine vorba să curățăm țara, să curățăm statul de corupție și de influențe ale acestor clanuri de corupție”, a adăugat Maia Sandu.

Președintele ales a spus că în alegerile prezidențiale care au trecut a reușit, într-o anumită măsură, să construiască unitatea și va munci așa ca această unitate să fie consolidată în interesul tuturor cetățenilor Republicii Moldova.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,63
Cer fragmentat
Umiditate:94 %
Vint:0,51 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău