Maia Sandu va candida pe o circumscripție electorală

  • 05 Octombrie 2018 08:38
Maia Sandu va candida pe o circumscripție electorală

Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, cel mai probabil va candida nu doar pe lista viitorului bloc electoral, dar și pe o circumscripție uninominală. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4, transmite IPN.

„Trebuie să trec filtrul de integritate mai întâi după care o să pot să spun sigur „Acum sunt candidat în circumscripția X”, a declarat Maia Sandu.

Lidera PAS susține că a primit asigurări și de la Bruxelles, și din SUA că următoarele alegeri parlamentare vor fi monitorizate ca niciodată de către partenerii de dezvoltare.

„Vor fi misiuni multe, mari și înainte de alegeri, și în ziua alegerilor. Toată lumea este conștientă că se pune la cale o fraudă. Noi trebuie să facem tot ce putem, să ne mobilizăm, pentru că cei din afară pot să ne ajute numai atunci când noi demonstrăm că vrem să trăim într-o țară democratică”, a menționat politiciana.

Potrivit ei, Partidul Democrat s-a deconspirat ce vrea să facă la alegerile parlamentare prin anularea scrutinului local din municipiul Chișinău. Acest lucru, spune Maia Sandu, va ajuta blocul să fie mai pregătit pentru următoarele alegeri.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,57 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău