„Stoianoglo reprezintă interesul oligarhilor, al Kremlinului și asemenea candidați o să mai vedem probabil. Nu contează ce fac ei, contează ce facem noi. Haideți să ne concentrăm pe asta! Asta interesează cetățenii noștri și dacă moldovenii vor să reușească, nu-i pot împiedica nici hoții, nici Kremlinul și nici alții, care nu le doresc binele oamenilor de la noi, de aici, din țară”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii NordNews Live, la care face referire deschide.md.
Potrivit șefului statului, intenția celor din Federația Rusă este de a tergiversa parcursul European al R. Moldova, iar în acest sens trebuie ca fiecare cetățean din țară să se concentreze pe acțiunile proprii și pe parcursul pe care ni-l dorim pentru statul nostru.
„Mai puțin conteazxă ce face Kremlinul, contează ce vrem și ce facem noi. Aici trebuie să ne concentrăm. Sunt oamenii noștri, aici e pământul nostru și aici trebuie să ducem discuția. Trebuie să discutăm despre ce fac moldovenii, cum reușim să avem încredere în forțele proprii. Și avem atât de multe exemple de oameni, care aproape fără condiții au reușit lucruri extraordinare. Și aici putem da exemplul sportivilor care merg la Jocurile Olimpice de la Paris. Sunt foarte mândră de sportivii noștri”, a mai menționat Maia Sandu.