Maia Sandu: Nu există pericole iminente la adresa Republicii Moldova
-
30 Decembrie 2022 08:02
Pe final de an președintele Maia Sandu vine cu un mesaj optimist pentru cetățenii Republicii Moldova. Șefa statului dă asigurări că, în pofida retoricii directorului SIS, riscuri iminente la adresa securității și integrității teritoriale a Republicii Moldova nu sunt. Maia Sandu spune că datorită progreselor armatei ucrainene, pericolul militar a fost îndepărtat de hotarul Republicii Moldova. În continuare, președintele țării face apel la unitatea și solidaritatea cetățenilor pentru a depăși criza economică, socială și energetică cu care se confruntă Republica Moldova, notează IPN.
Deși anterior directorul SIS a menționat că la începutul anului 2023 ar exista pericole la adresa Republicii Moldova, Federația Rusă insistând pe scenariul unui coridor terestru până în regiunea transnistreană, Maia Sandu spune că pericole militare la adresa Republicii Moldova nu sunt.
„Războiul de la hotarul nostru presupune riscuri pentru toată regiunea și mai ales pentru noi. Dar în continuare trebuie să fim uniți, solidari, să nu permitem destabilizarea țării, pentru că sunt forțe corupte susținute de Federația Rusă care vor să deturneze parcursul european al Republicii Moldova. Trebuie să conștientizăm aceste riscuri și să nu le permitem acestor forțe corupte și străine intereselor țării să atragă Republica Moldova în război. Noi trebuie să analizăm toate scenariile și avem soluții pentru toate scenariile, dar pentru moment nu există pericole iminente pentru Republica Moldova, datorită curajului armatei ucrainene. Astăzi putem spune că pericolul este mai departe de noi decât era acum șase luni”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „În context” de la postul public de televiziune.
Mai mult, șefa statului spune că subiectul neutralității Republicii Moldova este discutat cu partenerii de dezvoltare ai țării, iar solicitarea autorităților de la Chișinău este de a primi asistență pentru consolidarea capacităților de apărare. Totuși, potrivit președintelui, modernizarea Armatei Naționale nu presupune renunțarea la statutul de neutralitate, prevăzut în Constituție.
„Noi le spunem partenerilor noștri de dezvoltare că nu suntem suficient de pregătiți, pentru că în aceste trei decenii nu s-a investit în sistemul de apărare al țării. Acum depunem eforturi, avem și unele rezultate, dar minuni nu putem face peste noapte. Dar vom continua să consolidăm sistemul de apărare al Republicii Moldova și contăm pe sprijinul țărilor care pot să ne ajute. Pe intern avem o retorică manipulatorie din partea unor politicieni iresponsabili care spun că neutralitatea înseamnă să nu ai un sistem de apărare. Și este absolut greșit, neutralitate înseamnă că tu singur ești capabil să-ți aperi țara. Noi avem o prevedere în Constituție și ea este susținută de majoritatea cetățenilor”, a punctat președintele Republicii Moldova.
Potrivit legii bugetului de stat pentru anul 2023, alocațiile pentru sistemul de apărare al Republicii Moldova constituie circa 1,7 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 0,55% din PIB.