Maia Sandu l-a învins pe Igor Dodon pe rețelele de socializare, analiză
-
17 Noiembrie 2020 08:00
Maia Sandu s-a impus pe rețelele de socializare între cele două runde de vot și l-a învins pe Igor Dodon în turul doi din 15 noiembrie curent. În perioada dintre cele două scrutine, ambii au încercat să se apropie de alegătorii celorlalți șase candidați. Pe Facebook, Igor Dodon a scris aproape 78% din postări, atât în limba română, cât și în limba rusă. Maia Sandu a scris aproximativ 16% din postări în limba rusă și 84% în limba română. Sunt rezultatele unei monitorizări realizate de organizațiile Mediapoint din Republica Moldova și MEMO98 din Slovacia, în perioada 2-13 noiembrie, transmite IPN.
Cercetarea arată că în mediul online, lupta din turul doi dintre Maia Sandu și Igor Dodon a fost o repetare a competiției din alegerile desfășurate în 2016. La fel ca în 2016, Maia Sandu a câștigat pe Facebook, unde postările acesteia au acumulat un număr total de peste 401 mii de interacțiuni, adversarul ei acumulând de 2,4 ori mai puține. Deși Igor Dodon a fost mai activ pe Facebook decât adversara sa, publicând 86 de postări, în timp ce Sandu doar 49. În comparație cu 2016, în acest scrutin, ambii candidați au obținut de 2 ori mai multe interacțiuni pe Facebook. Similar cu prima rundă, bătălia s-a concentrat în primul rând pe Facebook, unde candidații au publicat peste 135 de postări care au generat peste 564.000 de interacțiuni pe parcursul perioadei, comparativ cu doar 45 de postări și puțin peste 75.500 de interacțiuni pe Instagram.
Și bugetul de publicitate a fost puțin mai mare comparativ cu prima rundă. Candidații au cheltuit circa 12.000 de euro pe Facebook Ads. Sandu a cheltuit de aproximativ 5 ori mai mult decât rivalul ei. Ambii candidați s-au concentrat pe campaniile electorale a fiecăruia dintre ei, comunicând direct cu alegătorii. Maia Sandu și-a concentrat mesajul pe combaterea corupției și a sărăciei, cultură, locuri de muncă și șomaj, precum și gestionarea COVID-19, inclusiv a consecințelor pandemiei asupra sănătății publice și a societății. În același timp, pe lângă mesajele referitoare la campania electorală, Igor Dodon a mai publicat postări referitoare la alegeri, polarizare etnică, educație, funcționarea actualului Guvern, salarii și pensii, precum și măsurile adoptate împotriva COVID-19.
Cercetarea mai arată că, similar cu 2016, retorica campaniei a devenit mult mai negativă înainte de turul doi, Igor Dodon atacând-o pe Maia Sandu. A acuzat-o că s-ar opune sărbătoririi Zilei Victoriei pe data de 9 mai, că ar fi exclus limba rusă ca limbă obligatorie de studiu în școli, că susține Unirea Republicii Moldova cu România și altele. De cealaltă parte, Maia Sandu a respins aceste afirmații, acuzându-l pe Igor Dodon că a mințit - acesta fiind și motivul pentru care a refuzat să participe la dezbaterile electorale televizate.
Echipa de monitorizare a constatat că anumite canalele de YouTube, unele dintre ele fiind create după primul tur, au fost utilizate pentru a distribui acuzații false și dezinformare despre ambii candidați. Videoclipurile publicate conțineau elemente de propagandă. În afară de Facebook și Instagram, Maia Sandu a folosit și rețeaua de socializare TikTok pentru a face apel la publicul tânăr, în timp ce Igor Dodon a folosit Youtube pentru a-și transmite mesajele către alegători sub forma de videoclipuri. Mass-media tradițională afiliată lui Dodon a participat activ la campania negativă împotriva lui Sandu.
Conform comunicatului, monitorizarea a fost realizată cu suportul financiar al Agenției Slovace pentru Cooperare Internațională în Dezvoltare și National Endowment for Democracy. Mediapoint este prima organizație new-media din Republica Moldova. Aceasta a fost fondată în anul 2009 și are misiunea de a inova democrația prin implicarea cetățenilor și valorificarea potențialului digital. MEMO 98 este o organizație din Republica Slovacă cu o experiență de peste 20 de ani în monitorizarea alegerilor. Aceasta a condus circa 150 de misiuni de monitorizare a alegerilor în peste 55 de țări din întreaga lume.