Maia Sandu, în prezența a doi experți internaționali anticorupție: Cetățenii R.Moldova își doresc pedepsirea corupților

  • 22 Iulie 2019 18:33
Maia Sandu, în prezența a doi experți internaționali anticorupție: Cetățenii R.Moldova își doresc pedepsirea corupților

Pedepsirea corupților și îndeplinirea cu profesionalism a obligațiilor de către judecători și procurori este o dorință a cetățenilor. Afirmația aparține premierului Maia Sandu și a fost făcută la deschiderea mesei rotunde cu tema „Prioritățile Guvernului în domeniul justiției și anticorupție”, care a avut loc pe 22 iulie la Palatul Republicii.

Potrivit unui comunicat al Guvernului Republicii Moldova, la eveniment au fost prezenți doi experți străini în domeniul justiției și anticorupției, Laura Ștefan din România, și Eka Zguladze din Georgia. „Sprijinul acordat de acești experți cu autoritate în domeniul luptei împotriva corupției este foarte important pentru Guvernul Republicii Moldova și pentru agenda fermă a noii guvernări de a reforma justiția”, se arată în comunicat, transmite IPN.

De asemenea, la eveniment au fost inițiate primele consultări interne între Guvern și societatea civilă cu privire la asigurarea independenței justiției. „O prioritate urgentă a noului Guvern este reforma justiției, așa încât să fie eliminat controlul politic asupra sistemului judecătoresc, procurorii să înceteze să îndeplinească comenzi politice, iar judecătorii să lucreze în interes național și să protejeze cetățenii cinstiți. Din cauza lipsei unei justiții independente din ultimii ani, cetățenii au pierdut încrederea în stat”, a declarat Premierul Sandu la ședința de consultări.

Discuțiile vor continua și marți, 23 iulie. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova și finanțat de Suedia.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
6,63
Cer senin
Umiditate:98 %
Vint:1,54 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău