Maia Sandu, în discuții cu comisarul european Michael McGrath despre reforma justiției și combaterea corupției (FOTO)

  • 28 Martie 09:22
Maia Sandu, în discuții cu comisarul european Michael McGrath despre reforma justiției și combaterea corupției (FOTO)

Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere la Chișinău cu Michael McGrath, aflat într-o vizită oficială în țară. Discuțiile s-au concentrat pe progresele realizate în reforma sistemului de justiție, precum și pe etapele următoare necesare în procesul de aliniere la standardele europene, informează un comunicat al Președinției.

În acest context, a fost subliniat angajamentul autorităților de a accelera îndeplinirea criteriilor intermediare aferente Capitolului 23 (Sistemul judiciar și drepturile fundamentale) și Capitolului 24 (Justiție, libertate și securitate).

Cei doi oficiali au analizat evoluțiile privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, dar și măsurile menite să consolideze instituțiile din justiție. Totodată, au fost discutate soluții pentru reducerea deficitului de personal și îmbunătățirea formării profesionale în domeniu.

Un alt subiect important pe agenda întrevederii a fost intensificarea luptei împotriva corupției, considerată esențială pentru creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova.

Șefa statului a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant oferit de Uniunea Europeană în eforturile de consolidare a statului de drept, subliniind importanța unui sistem în care legea să fie aplicată în mod egal tuturor cetățenilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
32,74
Ploaie ușoară
Umiditate:30 %
Vint:0,45 m/s
Mon
25
Tue
25
Wed
22
Thu
20
Fri
22
Arhivă Radio Chișinău