Maia Sandu, despre Teleradio-Moldova: Nu s-a servit interesul cetățeanului

  • 05 Noiembrie 2021 08:53
Maia Sandu, despre Teleradio-Moldova: Nu s-a servit interesul cetățeanului

Președintele Maia Sandu salută decizia Parlamentului de a trece Compania Teleradio-Moldova sub control parlamentar. Potrivit șefului statului, managementul televiziunii și radioului public este unul defectuos și nu servește interesului cetățeanului. Președintele țării spune că are obiecții și la modul de activitate a Consiliului Audiovizualului, întrucât regulatorul n-ar sancționa instituțiile media care dezinformează și manipulează opinia publică, notează IPN.

Chiar din platoul televiziunii publice, Președintele Maia Sandu s-a arătat nemulțumită de activitatea Companiei Teleradio-Moldova. Potrivit șefului statului, ong-urile de media care au criticat trecerea instituției sub control parlamentar sunt aceleași entități care s-au arătat nemulțumite anterior de activitatea Teleradio-Moldova.

„Ong-urile și cetățenii spun că situația nu este bună și să nu ne spună cineva că modul în care funcționează acum Teleradio-Moldova este unul potrivit. Toată lumea vine cu critici, cu tot respectul pentru oamenii care lucrează aici, dar noi vorbim despre modul cum sunt administrate procesele. În momentul în care mecanismul care a existat până acum nu a funcționat, acum se încearcă alt mecanism. Este clar că până acum nu s-a servit interesul cetățeanului și trebuia să fie o schimbare”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

Președintele Maia Sandu a criticat și activitatea Consiliului Audiovizualului. Potrivit șefului statului, după ce în perioada guvernării Plahotniuc, CA a menajat instituțiile media din holdingul democraților, acum ar promova interesele altei formațiuni politice.

„Cetățenii sunt terorizați în fiecare zi cu știri false, sunt mințiți și nu există nicio sancțiune din partea Consiliului Audiovizualului pentru cei care-i mint pe cetățeni. Dacă este bună sau nu această soluție, vom vedea în câteva luni, atunci când vor fi noii membri și ai Consiliului de Observatori al Teleradio-Moldova și ai Consiliului Audiovizualului și vom vedea calitatea oamenilor și calitatea deciziilor. Ne dorim informație corectă, nu minciună și dezinformare”,  a mai spus Maia Sandu.  

Ieri, Parlamentul a aprobat în lectură finală proiectul de modificare a Codului serviciilor media audiovizuale, potrivit căruia Compania Teleradio-Moldova a trecut sub control parlamentar. De asemenea, proiectul stabilește că membrii Consiliului Audiovizualului vor fi demiși, în cazul respingerii de către Parlament a raportului anual de activitate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău