Maia Sandu, despre o eventuală revenire la șefia Guvernului: Mai sunt oameni capabili în R.Moldova, nu s-a terminat lista la mine

  • 15 Iulie 2020 08:32
Maia Sandu, despre o eventuală revenire la șefia Guvernului: Mai sunt oameni capabili în R.Moldova, nu s-a terminat lista la mine

„Un președinte poate să consolideze instituțiile statului. Imaginați-vă așa cum este justiția noastră și alte instituții de stat care au rolul de a face ordine. Imaginați-vă că oamenii din aceste instituții au sprijinul unui președinte și nu pentru o lună, ci pentru patru ani. În momentul în care președintele sprijină o anumită reformă care pornește pe interior, acești oameni vor avea mai mult curaj și încredere să meargă înainte”. Declarația a fost făcută de către Maia Sandu după ce a fost întrebată ce poate face președintele Republicii Moldova care are atribuții limitate într-un stat parlamentar, notează IPN.

În opinia Maiei Sandu, președintele Republicii Moldova ar putea avea un rol important în situația în care se află în prezent țara. „E vorba că trebuie să facem ordine în clasa politică din Republica Moldova în situația în care avem un Parlament în derivă format din tot felul de traseiști și deputați care și-au schimbat partidul nu se știe de câte ori în ultimii ani”, a precizat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.


Întrebată dacă ar reveni în fotoliul de prim-ministră, lidera PAS afirmă că în Republica Moldova există și alți cetățeni demni de această funcție.

„Funcția de prim-ministră este o funcție importantă, interesantă, onorabilă, dar nu vă voi da un răspuns aici pentru că va fi speculat că mă interesează sau nu. Este important ca în funcția de prim-ministru să ajungă o persoană care este capabilă, care poate să construiască o echipă și care poate să conducă țara și echipa în aceste vremuri destul de dificile. Sunt oameni capabili în Republica Moldova, nu s-a terminat lista la mine”, a spus Maia Sandu.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
17,18
Cer fragmentat
Umiditate:52 %
Vint:4,63 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
12
Sat
14
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău