Maia Sandu: Deputații lui Igor Dodon pregătesc fraudarea alegerilor

  • 14 Iulie 2020 16:41
Maia Sandu: Deputații lui Igor Dodon pregătesc fraudarea alegerilor

Liderul Partidului „Acțiune și Solidaritate”, Maia Sandu, a declarat că prin ultimul proiect ce prevede modificarea Codului Electoral s-ar dori fraudarea alegerilor.

„Deputații lui Dodon pregătesc fraudarea alegerilor. Dodon știe că va pierde alegerile prezidențiale, că oamenii nu-l mai vor, de aceea a început să vină cu acțiuni prin care să fure votul oamenilor. PSRM insistă pe unele modificări la Codul electoral care merg pe contrasens cu alegerile libere și corecte. Deși astăzi au fost organizate dezbateri publice, iar fracțiunile parlamentare și societatea civilă au avut numeroase obiecții, pentru ședința de mâine a Comisiei juridice este planificată deja aprobarea raportului final. Asta înseamnă că aceste consultări au fost organizate doar pentru bifă. Sub pretextul ajustării Codului în conformitate cu recomandările Curții Constituționale, socialiștii încearcă să deschidă mai larg ușa pentru fraude electorale”, a menționat Maia Sandu. 

Ea a adăugat că proiectul are și prevederi bune, „dar acestea nu mai contează dacă se pun laolaltă cu cele care permit frauda”. „În primul rând, se propune scurtarea duratei zilei de votare, pentru ca mai puțini oameni să reușească să voteze. Observatorii nu vor mai putea verifica listele electorale și nu vor putea monitoriza și raporta încălcările făcute până la începerea perioadei electorale și după încheierea acesteia. De asemenea, Dodon se pregătește să poată scoate afară din cursă pe oricine nu-i convine. Legea propusă nu rezolvă problema transportării organizate și a votului contra plată din regiunea transnistreană. Mai sunt și alte prevederi periculoase”, a declarat liderul PAS. 

Proiectul de lege privind modificarea Codului Electoral a fost înaintat de un grup de deputați din Partidul Socialiștilor și a fost votat în primă lectură.

 
 
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
-1,76
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău