Maia Sandu cere să fie audiată public privind presupusa finanțare ilegală a partidului

  • 06 Noiembrie 2018 16:04
Maia Sandu cere să fie audiată public privind presupusa finanțare ilegală a partidului

Lidera PAS, Maia Sandu, spune că a refuzat să facă declarații la audierile organizate de Comisia de anchetă pentru elucidarea acuzațiilor de imixtiune din partea Fundației „Otwarty Dialog” și fondatoarei acesteia, ucraineanca Ludmila Kozlowska”.

Pe o rețea de socializare Maia Sandu a scris că solicită să fie chemată într-o ședință publică, nu la una care are loc cu ușile închise, transmite IPN.

Lidera PAS a scris că organizarea unei ședințe cu ușile închise privind presupusa finanțare ilegală a PAS, aducând drept unică probă participarea sa la un eveniment public în Parlamentul European, arată că Parlamentul de la Chișinău nu este interesat nici să afle adevărul, nici să asigure dreptul oamenilor la informare. Potrivit Maiei Sandu, dacă deputații ar fi interesați de adevăr, ar organiza audieri publice, cu prezența presei, așa încât cetățenii Republicii Moldova să fie informați.

Maia Sandu spune că minciunile lansate premeditat în public, inclusiv de către deputați, despre finanțarea PAS trebuie deconspirate tot în Parlament și tot public. „Solicit să fiu chemată într-o ședință publică, pentru a mă adresa tuturor cetățenilor, dar nu într-o ședință închisă, în fața unei comisii compuse din reprezentanți loiali ai regimului Plahotniuc-Dodon”, a scris Maia Sandu.

Parlamentul informează într-un comunicat de presă că audierile programate de către Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor acuzațiilor de imixtiune din partea Fundației „Otwarty Dialog” și fondatoarei acesteia în treburile interne ale Republicii Moldova și a finanțării unor partide politice, programate în săptămâna curentă, au fost amânate pentru luni, 12 noiembrie. Parlamentul spune că decizia a fost luată ca urmare a solicitărilor venite din partea unor persoane care urmau să fie audiate, însă au invocat imposibilitatea de a participa.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
13,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:72 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău