Maia Sandu: A onora drapelul de stat înseamnă să nu uităm niciodată rădăcinile, aspirațiile și visele

  • 27 Aprilie 11:30
Maia Sandu: A onora drapelul de stat înseamnă să nu uităm niciodată rădăcinile, aspirațiile și visele

A onora drapelul de stat înseamnă să-l păstrăm mereu în suflet și să nu uităm niciodată unde ne-am început drumul în viață, unde ne sunt rădăcinile și amintirile, dar și aspirațiile și visele – a declarat președinta Maia Sandu la ceremonia solemnă organizată în fața Guvernului cu ocazia Zilei Drapelului de Stat. Șefa statului mai menționează că, atunci când privesc drapelul, cetățenii trebuie să-și amintească că suveranitatea și dreptul de a ne făuri destinul trebuie apărate de toți, mai ales în aceste vremuri tulburi, transmite IPN.

La eveniment au participat și premierul Dorin Recean, miniștri, președintele Parlamentului, Igor Grosu. Au avut loc prestații ale Orchestrei Prezidențiale, ale Gărzii de Onoare, ale Batalionului cu Destinație Specială „Fulger”, ale studenților Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare” și ale mai multor coruri de copii.

„Marcăm în fiecare an Ziua Drapelului de Stat cu urarea: „Onor la tricolor!” – o urare care nu doar celebrează steagul nostru, dar reprezintă și un îndemn la contemplare. Cum onorăm noi în viața cotidiană acest simbol al statului nostru, care este o fereastră deopotrivă spre trecut, dar și spre viitor? Cum ne arătăm respectul față de drapelul ce servește drept ancoră și reper, amintindu-ne că împreună putem depăși orice obstacol? Răspunsul este simplu – să răspundem nu doar o dată pe an, ci în fiecare zi chemării la unitate, solidaritate și speranță care se reflectă în cele trei culori ale drapelului nostru”, a notat Maia Sandu.

Președinta spune că cetățenii trebuie să fie buni și generoși unii cu alții, indiferent de limba vorbită sau de convingerile fiecăruia, indiferent dacă sunt de la nord, de la centru sau de la sud. „Să respectăm și să cinstim memoria înaintașilor noștri, acelor care au luptat pentru ca tricolorul să fluture pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Să ne lăsăm purtați de emoții atunci când pe podiumul competițiile internaționale, este înălțat la loc de cinste steagul care poartă faima sportivilor sau artiștilor noștri și astfel a întregii țări pentru întreg mapamond”, a menționat șefa statului.

Potrivit ei, fiecare, atunci când privește tricolorul, trebuie să-și amintească de valorile care ne definesc pe noi – dorința de libertate și de bună înțelegere, dragostea față de pământul nostru, atașamentul față de cultura și tradițiile noastre. „De fiecare dată când privim spre tricolor să fim mândri de ceea ce am reușit să realizăm și să fim încrezători în puterea noastră a de a mai adăuga zi de zi cât o cărămidă la construcția Moldovei europene, care să ofere pace, prosperitate și siguranță nouă tuturor”, a mai spus Maia Sandu.

Drapelul de Stat a fost instituit pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului Parlament al Republicii Moldova. Pe 23 aprilie 2010, legislativul a votat declararea zilei de 27 aprilie drept Zi a Drapelului de Stat. În această zi este marcată și Ziua Stemei de Stat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:1,66 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău