Maia Sandu a fost citată la Centrul Național Anticorupție

  • 19 Februarie 2018 14:32
Maia Sandu a fost citată la Centrul Național Anticorupție

Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a fost citată luni, 19 februarie, la Centrul Național Anticorupție, în calitate de martor, ca urmare a denunțului pe care l-a depus împotriva conducerii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică pe motivul neajustării tarifelor gazelor naturale, transmite IPN.

PAS cere sancționarea conducerii ANRE pentru faptul că nu a întreprins nimic atunci când prețul de achiziție a gazelor naturale s-a redus substanțial, iar tariful pentru consumatorii din Republica Moldova a rămas înalt:

A fost, în primul rând, o ședință de confirmare a denunțului. Procurorul m-a întrebat dacă eu sunt cea care am semnat aceste cereri și am confirmat acest lucru, după care am repetat lucrurile scrise în denunț. Și anume, faptul că cerem sancționarea conducerii ANRE pentru faptul că nu a luat decizii și nu a întreprins acțiuni atunci când era clar că prețul de achiziție a gazelor natural s-a redus substanțial, iar tariful pentru consumatorii din Republica Moldova a rămas înalt. Această lipsă de acțiune din partea conducerii ANRE a provocat daune în proporții deosebit de mari – peste un miliard și jumătate de lei – consumatorilor din Republica Moldova. Credem că această inacțiune trebuie să fie sancționată”, a declarat Maia Sandu, la ieșirea din sediul CNA.

Maia Sandu a depus pe 5 februarie un denunț penal la Procuratura Generală în care a cerut tragerea la răspundere a persoanelor cu funcții de conducere de la ANRE.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
8,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău