Maia Sandu a efectuat o vizită la Naslavcea unde a discutat cu localnicii, ale căror case au avut de suferit în urma căderii resturilor rachetei rusești pe teritoriul R. Moldova

  • 03 Noiembrie 2022 15:55
Maia Sandu a efectuat o vizită la Naslavcea unde a discutat cu localnicii, ale căror case au avut de suferit în urma căderii resturilor rachetei rusești pe teritoriul R. Moldova

Președinta Maia Sandu a mers astăzi, 3 noiembrie în nordul țării, la Naslavcea, localitatea afectată de resturile rachetelor rusești, lansate spre infrastructura civilă a Ucrainei.

 
„Am discutat cu localnicii, în mare parte vârstnici, care au fost nevoiți să treacă prin clipe de groază și ale căror case au rămas fără geamuri și cu acoperișurile distruse. În total, au avut de suferit 21 de gospodării, iar suma stricăciunilor se ridică la aproape 68 de mii de lei. Autoritățile locale m-au asigurat că, în scurt timp, vor acoperi cheltuielile pe care oamenii au fost nevoiți să le suporte, ca să-și repare locuințele.
 
Oamenii mi-au spus că sunt necăjiți din cauza prețurilor mari, lipsa locurilor de muncă și a veniturilor mici. Le-am spus că guvernarea face tot ce poate, în condițiile în care avem un război la hotare și o economie slăbită de mai multe crize. M-a întristat faptul ca nu toată lumea înțelege ce se întâmplă în țara vecină și că Rusia se face vinovată de aceste nenorociri. În aceste vremuri complicate, trebuie să rămânem uniți și să luptăm mai eficient cu dezinformarea.
 
Acest război nedrept și atacurile asupra civililor trebuie să înceteze. Republica Moldova a condamnat din prima zi agresiunea Rusiei în Ucraina. Noi ne dorim ca toți oamenii să se simtă în siguranță în propriile case, pe străzi, în țările lor”, se arată în mesajul președintei postat pe pagina sa de Facebook.
 
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău