Maia Sandu a discutat cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor despre modernizarea R. Moldova în procesul de aderare la UE

  • 11 Octombrie 16:05
Maia Sandu a discutat cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor despre modernizarea R. Moldova în procesul de aderare la UE

Președinta Maia Sandu a avut, astăzi,11 octombrie, o întrevedere cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor cu care a vorbit despre transformarea Republicii Moldova în drumul său spre Uniunea Europeană. Discuțiile au vizat și planul de creștere economică, elaborat de Guvernul de la Chișinău și susținut financiar de UE. Președinta Maia Sandu a menționat că avem nevoie de o creștere economică sustenabilă pentru a moderniza țara, reconstrui infrastructura și consolida instituțiile statului cu pași mai rapizi, potrivit unui comunicat de presă emis de Președinție.

Sprijinul financiar anunțat de Comisia Europeană presupune investiții majore în toate domeniile strategice și va aduce beneficii concrete pentru cetățeni: zeci de mii de locuri de muncă noi, sprijinirea înființării a 5.000 de afaceri noi și susținerea a 25.000 de afaceri mici, canalizare și colectare modernă a deșeurilor pentru 1,5 milioane de oameni, construirea podurilor peste Prut și a unei autostrăzi care va conecta Republica Moldova, România și Ucraina, construirea a două spitale mari regionale la Cahul și Bălți, împădurirea a 63.000 de hectare. 

Acest plan de investiții, fără precedent, va impulsiona economia noastră și va genera locuri de muncă, dar este și o recunoaștere a progresului realizat în ultimii ani.

Avem sprijin pentru a ne dezvolta, în următorii ani e nevoie de multă muncă și unitate de eforturi pe plan intern pentru ca acest pachet de sprijin financiar să crească bunăstarea tuturor cetățenilor noștri și să ne ajute să modernizăm cu pași rapid toată țara. Să punem umărul fiecare, instituții ale statului, sindicate, patronate, mediul de afaceri, fiecare cetățean în parte la acest plan ambițios. Cu toții ne dorim ca în Moldova să fie locuri de muncă bine plătite și oamenii să aleagă să lucreze acasă”, a declarat Maia Sandu.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:42 %
Vint:4,63 m/s
Mon
7
Tue
4
Wed
6
Thu
9
Fri
9
Arhivă Radio Chișinău