Maia Sandu a discutat cu prim-ministrul bulgar, Rossen Jeliazkov: „Bulgaria și R. Moldova sunt țări prietene”
-
28 Iulie 17:47
Președinta Maia Sandu a discutat cu prim-ministrul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, aflat în vizită oficială la Chișinău, despre cooperarea în domeniile energie, transport și turism. Șefa statului a subliniat că Republica Moldova și Bulgaria „sunt țări prietene”.
Potrivit președintei Maia Sandu, relația dintre cele două țări este una specială și datorită comunității bulgare din Republica Moldova.
„Ne-am reafirmat angajamentul să lucrăm împreună pentru a asigura condiții ca membrii comunității să își cunoască limba maternă, să păstreze cultura și tradițiile. Iar pentru ca toți cetățenii noștri, indiferent de etnie, să aibă condiții mai bune de viață, continuăm să investim în școli, drumuri și spitale. Împreună cu Bulgaria, împărtășim aceeași viziune: o Europă unde pacea și bunăstarea sunt garantate pentru fiecare”, a scris Maia Sandu pe pagina sa oficială de Facebook.
Amintim că prim-ministrul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, se află într-o vizită oficială de două zile în Republica Moldova, care a început ieri, 27 iulie. Oficialul de la Sofia a fost primit de premierul Dorin Recean. După întâlnire, cei doi prim-miniștri au susținut o conferință de presă comună în care s-au referit la proiectele comune, în domeniile energetic, infrastructură și în special în domeniul educației și promovarea limbii bulgare în comunitatea bulgară din sudul Republicii Moldova.

