Maia Sandu a avut o întrevedere cu Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis
- 
                                    24 August 2021 08:39
 
        
    Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere la Kiev cu Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis. „Am discutat despre alocarea a 50 de milioane de euro - aproximativ un miliard de lei - din pachetul de asistență macrofinanciară, pentru care sunt îndeplinite aproape toate condițiile. Singura condiție pentru obținerea acestei tranșe, unde nu avem progres suficient, este existența unei strategii clare de recuperare a banilor în frauda bancară, ce urma să fie elaborată de procuratură”, a menționat Președinta.
În cadrul discuțiilor șefa statului i-a confirmat vicepreședintelui Comisiei Europene angajamentul pe care și l-a asumat noua guvernare de la Chișinău de reformare a justiției, de eliminare a corupției și fortificare a instituțiilor publice pentru restabilirea încrederii cetățenilor noștri în țară și creșterea bunăstării lor, se arată în comunicat.
                        
                    
                        
                    
                        
                    
                                        
                                    
                                        
                                    
                                        
                                    
                                        
                                    
                                        
                                    
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
