Mai mulți studenți și elevi cu media notelor mai mare de 9 puncte vor primi burse de merit

  • 11 Septembrie 2019 14:27
Mai mulți studenți și elevi cu media notelor mai mare de 9 puncte vor primi burse de merit

Guvernul a aprobat miercuri, 11 septembrie, lista studenților și elevilor cărora li se acordă burse de merit în anul de studii 2019-2020. Un număr de 62 de studenți din instituțiile de învățământ superior și elevi din instituțiile de învățământ profesional tehnic vor primi burse pentru performanțe academice și implicarea în soluționarea problemelor social-economice ale statului, informează MOLDPRES.

Astfel, 12 studenți din instituțiile de învățământ superior vor primi Bursa Republicii în valoare de 1525 de lei fiecare, iar 30 de studenți din ciclul I și II, studii integrate, învățământ medical și farmaceutic din instituțiile de învățământ superior vor beneficia de Bursa Guvernului în mărime de 1270 de lei. Bursa „Gaudeamus”, în valoare de 920 de lei, va fi oferită pentru 20 de elevi din instituțiile de învățământ profesional tehnic.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării menționează că la bursele de merit au candidat studenții și elevii care au obținut în anul precedent de studii o medie a notelor la sesiunea de vară nu mai mică de 9 puncte în profilurile /domeniile de studiu tehnic, agrar, economic, medical, militar, drept și real (matematică, informatică, fizică, chimie, biologie) și nu mai mică de 9,5 puncte în alte profiluri /domenii de studiu.

La concursul pentru Bursa Republicii au fost depuse 33 de dosare, pentru Bursa Guvernului - 68 de dosare, iar pentru Bursa „Gaudeamus”- 28 de dosare. Candidații respectivi au fost selectați de către Comisia specializată, responsabilă de examinarea dosarelor studenților, aprobată prin Ordinul ministrului Educației, Culturii și Cercetării.

Cabinetul de miniștri a aprobat, de asemenea, lista candidaților la Bursa Președintelui Republicii Moldova, care va fi înaintată șefului statului spre examinare. În listă au fost incluși zece studenți din instituțiile de învățământ superior și cinci elevi din instituțiile de învățământ profesional tehnic. Bursa Președintelui este de 1385 de lei pentru studenți și 1075 de lei pentru elevi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
13,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:72 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău