Mai mulți pedagogi au primit diplome ale Parlamentului, pentru activitate didactică de succes

  • 03 Octombrie 2019 14:25
Mai mulți pedagogi au primit diplome ale Parlamentului, pentru activitate didactică de succes

Mai multe cadre didactice din instituții de învățământ preuniversitar și universitar din țară s-au învrednicit de Diplome ale Parlamentului Republicii Moldova – gradul I, oferite pentru activitate didactică de succes, dedicație și contribuție valoroasă în dezvoltarea învățământului, a relatat pentru MOLDPRES Direcția generală comunicare și relații publice a legislativului.

Diplomele le-au fost înmânate de președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, în cadrul unui eveniment festiv dedicat Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ care este marcată pe 5 octombrie.

În cuvântul său de salut, speakerul a felicitat cadrele didactice care au obținut diploma Parlamentului cu ocazia performanțelor înregistrate, dar și cu prilejul apropiatei sărbători profesionale.

Zinaida Greceanîi a remarcat că munca educatorilor și profesorilor depășește domeniul educațional. ”Sunteți și pedagogi, și manageri, și asistenți sociali. Iar uneori sunteți nevoiți să vă asumați și rolul de părinți sau de bunei. Reușiți, în condiții deloc simple, să vă aduceți aportul inestimabil la educarea tinerei generații. De aceea meritați respectul nostru profund și toată admirația”, a menționat președintele Parlamentului.

Speakerul a mai remarcat faptul că astăzi, într-o lume bazată pe cunoaștere, profesia de pedagog devine tot mai importantă și își recapătă încrederea și respectul de altă data. În context, Zinaida Greceanîi a subliniat că, împreună cu angajații din sistemul de învățământ, politicienii vor continua să identifice soluții pentru o viață decentă și condiții prielnice de activitate a pedagogilor.

Evenimentul de omagiere a cadrelor didactice pentru succesele obținute se încadrează în campania de comunicare dedicată dascălilor, lansată de Parlament cu scopul de a consolida comunicarea cu cadrul profesoral din țară și de a crește prestigiul profesiei de pedagog, inclusiv prin sensibilizarea opiniei publice. De asemenea, campania vine să confirme faptul că educația este o prioritate pentru deputați.

Sursa:MOLDPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău