Mai mulți locatari au făcut plângeri cu privire la temperaturile scăzute în apartamente

  • 16 Decembrie 2021 15:55
Mai mulți locatari au făcut plângeri cu privire la temperaturile scăzute în apartamente

Asociația obștească republicană „Protecția consumatorilor” a primit mai multe cereri de la cetățeni cu privire la faptul în apartamente temperatura nu este cuvenită pentru perioada iernii. Materialele au fost trimise la Curtea de Conturi, Președinție, Guvern, Parlament. Premierul Natalia Gavrilița a expediat demersul organizației la Agenția pentru protecția drepturilor consumatorilor, dar situația nu s-a schimbat. Informația a fost făcută publică de Petru Guțul, președintele Asociației, în cadrul unei conferințe de presă la IPN.

O locuitoare a municipiului Chișinău, Svetlana, spune că plătește facturile complet și la timp, dar caloriferele sunt mai mult reci decât calde. S-a adresat de mai multe ori la compania de gestionare a fondului locativ, dar în apartament nu s-a făcut mai cald. În aceeași situație sunt alte patru familii din bloc. Svetlana a înlocuit caloriferele, a înlocuit țevile, a schimbat ferestrele – a instalat termopane, dar iarna temperatura în apartament sunt 13-16 grade. „Încălzirea nu ajunge la etajele patru și cinci”, a menționat Svetlana. Locatarii de la etajele inferioare nu permit intrarea angajaților de la compania de gestionare a fondului locativ în apartamentele lor, pentru a controla starea țevilor care trec prin apartamentele respective. „Cum să trăim? Unde să mergem? Iar factura a venit. Și încearcă să nu plătești, să acumulezi datorii”, a menționat locatara. Din cauza temperaturilor joase, în apartament este umiditate și igrasie. De două ori a fost internată la spital din cauza problemelor generate de frigul și umiditatea din apartament. Svetlana a solicitat furnizorul, Termoelectrica, să deconecteze apartamentul de la furnizarea agentului termic, așa încât să găsească o posibilitate alternativă de încălzite a locuinței. Svetlana este pensionară, este maestru în sport, care a apărat în trecut culorile drapelului Republicii Moldova.

O altă locuitoare a municipiului, Emilia, a făcut o anexă la locuință, pentru a îmbunătăți condițiile de trai. În 2017 anexa a fost debranșată de la sistemul de încălzire. Temperatura în restul apartamentului este de 13-14 grade. Atât compania de gestionare a fondului locativ, cât și Termoelectrica dau vina unii pe alții în ceea ce privește instituția care trebuie să soluționeze problema. Cu lacrimi în ochi, Emilia a informat că are grad de dizabilitate și o vechime de muncă de 44 de ani. „Nu văd nicio dreptate în această țară”, a menționat femeia.   

Președintele organizației obștești „Protecția consumatorilor”, Petru Guțul, a spus că Legea cu privire la protecția drepturilor consumatorilor trebuie să fie respectată de toate organele puterii de stat. În prezent instituțiile statului nu respectă această lege. În conformitate cu legea respectivă, „Termoelectrica nu are dreptul să încheie contracte cu companiile de gestionare a fondului locativ sau cu asociațiile locatarilor, ci trebuie să încheie contracte individuale cu proprietarii de apartamente, instalând din contul său contoare. De 18 ani organizația obștească „Protecția consumatorilor” face demersuri în vederea respectării acestei prevederi a legii, dar fără succes.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:69 %
Vint:7,72 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău