Mai mulți cetățeni vor putea beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului – proiectul a fost susținut de comisia parlamentară de profil

  • 01 Februarie 2023 13:17
Mai mulți cetățeni vor putea beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului – proiectul a fost susținut de comisia parlamentară de profil

Pragul de eligibilitate pentru ajutorul acordat populației în perioada rece a anului va fi majorat, astfel încât mai mulți cetățeni să poată beneficia de această prestație socială. Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat raportul la proiectul de lege cu privire la modificarea condițiilor de stabilire și acordare a ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului, pentru prima lectură, comunică serviciul de presă al Parlamentului.

Documentul prevede majorarea multiplicatorului pentru venitul lunar minim garantat, utilizat la stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului de la 2,2 actual la 2,6. Prin urmare va crește pragul de trecere pe venit la evaluarea dreptului pentru ajutor pentru perioada rece a anului pentru familiile defavorizate.

Totodată, documentul presupune extinderea termenului de luare a deciziei privind acordarea sau neacordarea dreptului la ajutor social și la ajutor pentru perioada rece a anului cu 20 de zile lucrătoare. Astfel, organele sistemului de asistență socială vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a procesa toate cererile depuse de solicitanți.

De menționat că pentru anul 2023 au fost estimați cca 220 de mii de beneficiari de ajutor pentru perioada rece a anului lunar. În acest scop au fost aprobate mijloace financiare necesare pentru plata prestației respective în volum total de cca 770 de milioane de lei.

Proiectul de lege a fost înaintat de Guvern, urmând să fie aprobat în cadrul ședinței plenare a legislativului. După votare în lectură finală, legea va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
30,98
Nori împrăștiați
Umiditate:23 %
Vint:4,92 m/s
Tue
21
Wed
22
Thu
23
Fri
25
Sat
27

Ultimele știri

Amalgamarea voluntară, susținută financiar de Guvern: 81 de primării au beneficiat de primul stimulent

Peste 200 de copii de la Grădinița nr. 4 din Cahul vor beneficia de condiții moderne. Igor Grosu: „Vom ajunge să asigurăm astfel de condiții pentru toți copiii”

CSM a anunțat concursuri pentru funcții vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție și curțile de apel

Ora de Vârf | Încălcările repetate ale spațiului aerian al României de către drone rusești și reacțiile de la Chișinău, printre subiectele dezbătute în emisiunea din 27 iulie (Audio)

Maia Sandu a prezidat ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană

Ținte aeriene la frontiera fluvială cu Ucraina. Un nou mesaj RO-Alert a fost transmis pentru locuitorii din zona Tulcea

INTERVIU | Modificări la Codul Electoral pentru alegerile din UTA Găgăuzia. Deputatul Igor Chiriac: Ne propunem ca acest proiect de lege să fie votat în prima lectură chiar în această săptămână

Piața muncii din R. Moldova se confruntă cu un deficit de personal în anumite domenii. Stas Madan: „Deficitul este resimțit mai ales în municipiile Chișinău și Bălți, unde activitatea economică este mai intensă”

Dorin Junghietu: „R. Moldova are nevoie de reguli predictibile, de mai puțină birocrație, de investiții accelerate în rețele și de o piață concurențială care să funcționeze în beneficiul consumatorilor”

Maia Sandu, despre redeschiderea centurii de ocolire a localității Slobozia Mare: „Vom continua să investim în drumuri mai bune, demne de o țară europeană”

Arhivă Radio Chișinău