Mai multe universități și colegii vor primi finanțare în cadrul Proiectului Învățământul Superior din Rep. Moldova, implementat de Ministerul Educației și Cercetării, cu suportul Băncii Mondiale

  • 21 Noiembrie 2022 14:20
Mai multe universități și colegii vor primi finanțare în cadrul Proiectului Învățământul Superior din Rep. Moldova, implementat de Ministerul Educației și Cercetării, cu suportul Băncii Mondiale

Mai multe universități și colegii din țară vor primi finanțare în cadrul Proiectului Învățământul Superior din Moldova, implementat de Ministerul Educației și Cercetării, cu suportul Băncii Mondiale, în valoare de 25 de milioane de euro. Certificatele în acest sens au fost înmânate astăzi, într-un cadru festiv, în prezența prim-ministrului Natalia Gavrilița și a Ministrului Educației și Cercetării, Anatolie Topală, transmite Radio Chișinău.

Suma alocațiilor prevăzute în proiect este cea mai mare investiție făcută vreodată în Universități, constituind 25 de milioane de euro.

Chiar dacă Rep. Moldova acum traversează o perioadă deloc ușoară, nu trebuie să se uite despre obiectivele de dezvoltare și despre aspirațiile noastre de a deveni o țară cu adevărat europeană, iar în domeniul educației acest lucru înseamnă investiții în calitate și modernizare, a declarat Prim-ministru al Republicii Moldova, Natalia Gavrilita în cadrul evenimentului:

„Economia viitorului este o economie bazată pe cunoaștere. Țara noastră are nevoie de ingineri care să construiască o țară puternică de specialiști inovativi. Guvernul și-a asumat să asigure nu doar legislație bună și un cadru instituțional potrivit pentru dezvoltarea sistemică a sectorului, dar și resursele necesare pentru a asigura modernizarea. Acum venim cu resursele necesare pentru a investi în primul rând în formarea profesorilor noștri. Prin aceste investiții noi asigurăm premisele integrării în spațiul european al educației și spațiul european al cercetării, acolo unde este locul firesc al sistemului educațional din țara noastră”, a declarat Natalia Gavrilita.

Ministrului Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a anunțat astăzi alocarea a 14  milioane de euro pentru investiții în universități:  

„Finanțele sunt alocate pentru dotarea cabinetelor, laboratoarelor, centrelor de cercetare, pentru formarea resursei umane și pentru îmbunătățirea programelor de studii. Totodată, de Guvernul Rep. Moldova urmează să fie dotate circa 52 de laboratoare și centre de cercetare, 67 săli de curs ți alte spații de instruire. Unele rezultate se vor vedea în viitorul apropiat, dar altele peste câțiva ani. Sunt sigur că prin eforturi comune vom putea schimba lucrurile, astfel încât să asigurăm studii de calitate pentru tineri aici acasă, în Rep. Moldova. a declarat Anatolie Topală.

În anul 2023 vor fi alocate 10 milioane de euro în cadrul proiectului „Învățământul superior din Moldova”.

Proiectul a fost lansat în anul 2020 și prevede intervenții sistemice pentru îmbunătățirea calității, finanțării și managementului învățământului superior. Proiectul se va încheia în 2025, valoarea creditului acordat de Banca Mondială pentru realizarea acestuia fiind de 35,7 milioane de euro.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
7,18
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău