Mai multe persoane au fost rănite într-un atac cu cuţitul la Munchen
-
21 Octombrie 2017 12:25

Mai multe persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un atac cu cuţitul la Munchen. Suspectul a reuşit să fugă şi este căutat de poliţie, relatează presa internaţională.
Atacul a avut loc în centrul oraşului german.
Poliţia a precizat că suspectul poartă o jachetă sport de culoare verde şi le-a cerut persoanelor care locuiesc în Rosenheimer Platz să rămână să nu iasă din case.
Deutsche Welle menţionează că atacatorul are aproximativ 40 de ani, poartă pantaloni negri sau gri şi are un rucsac. Bărbatul, care conform primelor informaţii ar fi acţionat singur, a plecat cu o bicicletă neagră.
Potrivit Sky News, persoanele atacate nu au răni grave.