Mai multe indicatoare „Punct negru”, pe traseele din țară

  • 18 Aprilie 2019 14:54
Mai multe indicatoare „Punct negru”, pe traseele din țară

Pe traseele din țară vor apărea mai multe indicatoare „Punct Negru”, care avertizează că urmează un sector de drum, cu o lungime de maximum un kilometru, pe care, într-o perioadă de cinci ani, s-au înregistrat cel puțin cinci accidente rutiere grave.

Șeful Inspectoratului Național de Patrulare, Marin Maxian, a declarat pentru IPN că inspectorii de patrulare, în comun cu specialiștii de la Ministerul Economiei și Infrastructurii, fac o evaluare a drumurilor, după care vor prezenta o informația generalizată. Din constatările preventive, numărul indicatoarelor „Punct Negru” va crește de la 47 până la peste 60.

Potrivit lui Marin Maxian, pe aceste porțiuni de drum, adaptarea vitezei este o prioritate. De cele mai multe ori este vorba despre curbe. Un indicator de acest fel va fi pus pe traseul care face legătura între localitățile Chetrosu și Todirești din raionul Anenii Noi. Unul dintre cele mai grave accidente produse pe această porțiune a fost cel din 15 ianuarie 2018, când, după ciocnirea a două automobile, au murit cinci oameni, printre care și un copil de un an și jumătate.

Mai nou, spune șeful INP, este că apărut necesitatea instalării unor asemenea indicatoare în interiorul localităților. Ele vor apărea în municipiul Bălți și la Vulcănești, care sunt traversate de drumuri naționale. Marin Maxian a declarat că, atunci când văd indicatorul „Punct negru”, șoferii trebuie să fie conștienți de faptul că urmează o porțiune de drum cu pericol mare de accidente. În aceste condiții, trebuie să fie deosebit de prudenți.

Potrivit datelor INP, în primele două luni ale anului, în țară s-au produs 308 accidente rutiere, numărul fiind în descreștere cu puțin peste 8% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În acestea și-au pierdut viața 34 de oameni, iar alți 361 au fost răniți. Din numărul total de accidente, 161 au fost înregistrate în municipiul Chișinău, opt oameni și-au pierdut viața.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-1,71
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău