Magistratul ucrainean Nicolai Ceaus a acționat Președinția Republicii Moldova în judecată (Anticorupție)

  • 25 Noiembrie 2017 11:29
Magistratul ucrainean Nicolai Ceaus a acționat Președinția Republicii Moldova în judecată (Anticorupție)

Judecătorul ucrainean Nicolai Ceaus, prins cu o mită de 150.000 de dolari pe teritoriul Ucrainei și reținut la Chișinău în luna martie, a dat în judecată Președinția Republicii Moldova, fiind nemulțumit de faptul că șeful statului i-a respins cererea de acordare a azilului politic pe teritoriul Republicii Moldova. 

Decizia de a respinge cererea privind acordarea azilului politic a fost luată pe 5 octombrie, la una dintre ședințele Comisiei cu privire la problemele cetățeniei și acordării de azil politic, după ce solicitarea a stat în așteptare mai bine de jumătate de an. Nemulțumit de refuz, Ceaus a atacat-o în instanță, notează Anticoruptie.md. Dosarul a ajuns pe masa magistratei Tatisia Pruteanu, iar prima ședință a fost amânată din motive tehnice, potrivit informațiilor de pe Portalul instanțelor naționale de judecată. Următoarea a fost programată pentru anul viitor, pe 19 februarie 2018. 

Anterior, Maxim Lebedinschi, consilierul șefului statului pe probleme juridice, preciza că acest pas ar avea doar scopul de tărăgănare a procedurii de eventuală extrădare la Kiev a cetățeanului ucrainean. „Spre deosebire de acordarea cetățeniei prin naturalizare, spre exemplu, acordarea azilului politic este dreptul discreționar al domnului președinte și nu există niște criterii legale care l-ar obliga pe dumnealui să acorde sau nu azilul. După mine, această acțiune ar fi doar una de tărăgănare a procedurii și nimic altceva”, a declarat juristul pentru Anticoruptie.md. 

Examinarea extrădării de către instanță, într-adevăr, bate pasul pe loc. Cele 13 ședințe care au avut loc până acum la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, au fost amânate la solicitarea apărării. Nici cea de vineri, 24 noiembrie, nu este o excepție. „S-a amânat pentru data de 5 martie 2018, anume din acest motiv - contestarea deciziei de respingere a cererii de acordare a azilului politic. Respectiv, va mai dura”, a comentat Vladislav Guțan, șeful Direcției cooperare internațională a Procuraturii Generale.

Nicolai Ceaus, ajuns în vizorul organelor de urmărire penală de la Kiev după ce ar fi extorcat mită de 150.000 de dolari și cunoscut pentru faptul că a examinat mai multe dosare cu implicarea participanților la Euromaidan, a fost reținut la Chișinău pe 1 martie. Magistratul s-a prezentat benevol la Inspectoratul de Poliție al sectorului Buiucani, declarând că a trecut ilegal frontiera de stat. Judecătorul a fost plasat în arest la domiciliu la sfârșitul lunii aprilie, într-un apartament din Chișinău, luat cu chirie. De atunci, cazul său bate pasul pe loc. La mijlocul toamnei el a scăpat de arest, care potrivit legii nu poate dura în cazul său mai mult de 180 de zile, termen împlinit la începutul lunii octombrie. 

În august 2016, Nicolai Ceaus a fost surprins în flagrant în timp ce primea o mită generoasă de 150.000 de dolari. Presa de la Kiev relata atunci că magistratul judeca un traficant de droguri în momentul în care pe neașteptate a anunțat o pauză. Apoi a plecat de la judecătorie, s-a întâlnit cu o persoană care i-a dat mita, după care s-a întors și a dictat sentința. Magistratul a ascuns o parte din bani în borcane, îngropându-le în propria curte. Procurorii ucraineni nu l-au putut însă reține pentru că judecătorul avea imunitate care putea fi retrasă doar cu acordul Radei. Deputații și-au dat acordul abia pe 6 septembrie, după ce el a reușit să fugă. Presa din Ucraina a mai scris că Nicolai Ceaus a plecat în Crimeea, anexată de Federația Rusă. 

Nicolai Ceaus mai este cunoscut și pentru faptul că a dat decizii controversate în dosarele mai multor participanți la Euromaidan, dar și ale unor oameni de afaceri.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău