MAEIE | Restanțele la precedentul plan de acțiuni R.Moldova - UE

  • 27 Iulie 2020 19:35
MAEIE | Restanțele la precedentul plan de acțiuni R.Moldova - UE

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a întocmit un calendar de achitare a restanțelor la implementarea planului de acțiuni pentru realizarea Acordului de Asociere RM-UE. Despre aceasta a comunicat Tatiana Molcean, secretar de stat al MAEIE în cadrul dezbaterilor publice de la IPN "Integrarea europeană moldovenească: mit sau realitate?”.

Potrivit ei, au rămas nerealizate mai puțin de 30% din obiectivele trasate pentru perioada de până la sfârșitul anului trecut. "Dar aceasta s-a întâmplat din motive obiective: s-a schimbat Parlamentul, apoi Guvernul. În asemenea condiții, nu au fost adoptate la timp unele legi stipulate în foaia de parcurs", a explicat Tatiana Molcean.

În plus, au rămas nesoluționate unele chestiuni de reglementare tehnică, care necesită o discuție amplă. Acestea vizează, în special, sectorul transporturilor, energiei, industriei alimentare, agriculturii și protecției mediului.

Potrivit secretarului de stat al MAEIE, Acordul de asociere nu prevede sancțiuni sau pedepse de alt ordin pe motiv că Moldova întârzie la realizarea Planului de acțiuni pentru implementarea reformelor. "Trebuie să abolim idea, că implementăm reforme de dragul obținerii finanțării din partea Uniunii Europene. Ajutorul financiar este extrem de important, mai ales acum, în vremuri atât de dificile. De asemenea, acordarea sprijinului financiar Moldovei este prevăzut în Acordul de asociere drept ajutor în procesul de integrare europeană. Dar avem nevoie de reforme. Schimbăm legile și implementăm standardele europene nu pentru a obține bani de la UE, ci pentru a schimba calitatea vieții poporului și a dezvolta țara", a subliniat Tatiana Molcean.

Precedentul plan de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE (AA) a fost elaborat pe un termen de până la finele anului 2019.

Dezbaterile publice " Integrarea europeană moldovenească: mit sau realitate?" au fost organizate în cadrul proiectului "Depășirea stereotipurilor de integrare europeană prin comunicare". Agenția de presă IPN organizează aceste dezbateri publice cu suportul Fundației Hanns Seidel.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
-1,76
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău