Luna septembrie începe cu vreme răcoroasă și cer noros
-
01 Septembrie 2023 16:12
După o perioadă toridă, vremea se va răcori în acest sfârșit de săptămână, care este și primul din această toamnă, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).
Conform meteorologilor, primul weekend din septembrie va fi caracterizat de valori termice încadrate până la 30 de grade, ziua, și până la 17 grade Celsius, noaptea, scrie sursa citată.
În perioada de referință, se așteaptă cer variabil, preponderent noros, fără precipitații.
Aceeași tendință meteorologică se va menține și la începutul săptămânii următoare, însă de marți vremea va reveni la indicatorii caniculari.
Răpciune este denumirea lunii septembrie, în calendarul popular. Cârstovul viilor, Teclele, Filipii de toamnă sunt numai câteva dintre sărbătorile tradiționale românești pline de obiceiurile lui Răpciune. „În luna Răpciuni cad copiii pe tăciuni” spune o vorbă din bătrâni. Și asta pentru că această perioadă din an este dedicată culesului viilor. În calendarul popular, sărbătorile lui Răpciune sunt specifice trecerii dintre anotimpuri, la echinocțiul de toamnă. În emisfera nordică septembrie este echivalenta lunii martie din emisfera sudică, unde începe primăvara.