Lukașenko susține că i-a cerut lui Putin mai multe tipuri de arme cu prilejul întâlnirii de la Soci

  • 16 Septembrie 2020 17:00
Lukașenko susține că i-a cerut lui Putin mai multe tipuri de arme cu prilejul întâlnirii de la Soci

Liderul belarus Aleksandr Lukașenko a declarat miercuri că i-a cerut președintelui rus Vladimir Putin să-i aprovizioneze țara cu mai multe tipuri de arme, relatează agenția de știri de stat Belta, preluată de Reuters, preluat de Agerpres.

În cadrul unei discuții de miercuri cu ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, la Minsk, Lukașenko a spus: "I-am cerut președintelui Rusiei mai multe noi tipuri de arme".

El nu a precizat ce tipuri de arme i-a solicitat omologului său rus.

"Putem menține situația sub control nu numai în Belarus, ci și de-a lungul frontierelor noastre", a adăugat Lukașenko, potrivit Belta.

Rusia și Belarus derulează în prezent exerciții militare comune care se vor prelungi până spre sfârșitul lui septembrie. Lukașenko a mai spus că cele două țări ar trebui să aibă deruleze mai multe astfel de exerciții militare.

Lukașenko, care se confruntă cu proteste în masă pe plan intern după alegerile prezidențiale despre care demonstranții susțin că au fost fraudate, a mai spus că noul scrutin prezidențial va fi organizat după ce țara va adopta o nouă constituție.

Comentariile sale au loc după o întâlnire între Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko în stațiunea Soci de la Marea Neagră, luni. Cu această ocazie, liderul de la Minsk a obținut pentru țara sa un împrumut de 1,5 miliarde de dolari

Ministerul Apărării din Belarus a comunicat marți că nu exclude un răspuns în forță la amenințările militare pe care le resimte.

Ministerul a avertizat că la orice amenințare se va răspunde în cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, structură post-sovietică din care face parte și Rusia. Conform sursei citate, mai multe țări încearcă să deterioreze relațiile dintre Belarus și Rusia.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
6,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău