Ludovic Orban: Destinul democratic și european al moldovenilor dintre Prut și Nistru va fi împlinit cu siguranță

  • 27 Martie 2021 09:25
Ludovic Orban: Destinul democratic și european al moldovenilor dintre Prut și Nistru va fi împlinit cu siguranță

Președintele Camerei Deputaților și al Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban, afirmă că ultimele zile ale lunii martie ne aduc întotdeauna în amintire momentele marilor decizii care s-au luat în 1918 la Chișinău, el adăugând că "destinul democratic și european al moldovenilor dintre Prut și Nistru poate nu va arăta exact așa cum l-au gândit și proiectat marii patrioți de la 1918, dar cu siguranță că el va fi împlinit", scrie Agerpres.

"Ultimele zile ale lunii martie ne aduc întotdeauna în amintire momentele marilor decizii care s-au luat în 1918 la Chișinău, capitala Basarabiei de atunci, capitala Moldovei de dincolo de Prut. O mare bătălie a fost câștigată în acele zile: majoritatea deputaților din Sfatul Țării a decis Unirea cu România și alungarea bolșevicilor care încercau să instaureze regimul sovietelor. Lupta lui Ion Ianculeț, Ion Buzdugan, Pantelimon Halippa, Constantin Stere și a altor patrioți unioniști a fost sprijinită în zilele de 26 și 27 martie 1918 nu numai de majoritatea românească, ci și de către mulți dintre reprezentanții minorităților naționale din Basarabia, dornici să trăiască într-o țară democratică, apărați de flagelul bolșevismului. Principiile lor politice, atașamentul față de valorile democratice și liberale, de drepturile cetățenești la reprezentare, la expresie, credință și asociere, grija arătată pentru garantarea drepturilor minorităților naționale ne stârnesc admirația și respectul", afirmă Ludovic Orban, într-un mesaj transmis sâmbătă.

Președintele Camerei Deputaților arată că "din păcate, România Mare nu și-a putut păstra integritatea decât timp de două decenii", iar "în 1940 alianța dintre cele mai brutale regimuri ale secolului trecut, Germania nazistă și Rusia Sovietică, a răpit din nou Basarabia și i-a deturnat destinul".

El își exprimă convingerea că acele două decenii ale României Mari "au întărit legătura istorică dintre românii care trăiesc pe cele două maluri ale Prutului", iar "unitatea culturală, lingvistică, spirituală nu poate fi ruptă prin stabilirea unor granițe forțate".

"Astăzi, chiar dacă România și Moldova sunt două state distincte, istoria și cultura comună ne păstrează aproape. Cu atât mai mare este bucuria noastră să vedem Republica Moldova făcând mari progrese democratice și apropiindu-se de Uniunea Europeană, în care sperăm să reușească să se facă acceptată cât de curând. Istoria avansează, iar națiunea română trebuie să avanseze odată cu ea. Destinul democratic și european al moldovenilor dintre Prut și Nistru poate nu va arăta exact așa cum l-au gândit și proiectat marii patrioți de la 1918, dar cu siguranță că el va fi împlinit, iar viitorul va face ca românii să se afle din nou împreună, în cadrul generos al Europei unite", a concluzionat liderul PNL, Ludovic Orban.

Ziua Unirii Basarabiei cu România este sărbătorită în fiecare an la 27 martie, fiind instituită ca sărbătoare națională prin Legea nr.36/2017.

Sfatul Țării, întrunit în ședință solemnă la Chișinău, a votat la 27 martie/9 aprilie 1918, unirea provinciei românești Basarabia cu România. "Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa România", se arăta în Declarația de Unire semnată de președintele Sfatului Țării, Ion Inculeț și de secretarul Ion Buzdugan.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău